Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Joao Paulo a fost remarcat de FIFA după prestația excelentă de la Campionatul Mondial! Fundașul FCSB a fost selectat printre cei mai apreciați jucători ai Capului Verde.
Joao Paulo, fundașul stânga al celor de la FCSB și internațional al Capului Verde, a primit aprecieri din partea FIFA după evoluția din partida împotriva Arabiei Saudite, încheiată la egalitate, scor 0-0, la Campionatul Mondial.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost integralist în duelul decisiv pentru calificarea în fazele eliminatorii și a avut o contribuție importantă în defensiva formației africane. Potrivit statisticilor oficiale, Joao Paulo a reușit patru interceptări și a câștigat patru dueluri aeriene, fiind unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei sale.
Evoluția sa nu a trecut neobservată de FIFA, care i-a dedicat un pasaj pe site-ul oficial. Forul internațional a evidențiat faptul că Joao Paulo a fost unul dintre artizanii celui de-al doilea meci fără gol primit al Capului Verde la turneul final.
„Al doilea meci fără gol primit al turneului pentru Capul Verde a venit după o altă prestație puternică a fundașului stânga Joao Paulo, care i-a adus un scor de 6,72 în clasamentul celor mai buni jucători.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login