-
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1
Martin Pascual (26 de ani), fundașul central adus pentru a acoperi plecarea lui Kennedy Boateng (29 de ani), a avut un discurs care i-a impresionat pe fanii dinamoviști, chiar înainte de debutul oficial.
Martin Pascual, după ce a semnat cu Dinamo: ”Am văzut cum trăiesc fanii fotbalul. Vreau să câștigăm un trofeu! Ar fi incredibil!”
Transferat după despărțirea de Mirandes, Martin Pascual a povestit că primul contact cu Dinamo a venit prin intermediul agentului său.
Spaniolul a început imediat să se documenteze despre noua echipă, iar imaginile cu atmosfera creată de suporteri l-au convins că mutarea reprezintă alegerea potrivită.
”Mă simt foarte confortabil. Toată lumea a fost foarte bună cu mine. Când faci astfel de mișcări este bine să te simți fericit. Așa sunt acum.
M-a sunat agentul, am vorbit despre Dinamo, am aflat că este un club istoric, faimos în România. Am fost entuziasmat să vin și cred că este o foarte bună oportunitate pentru mine.
Am văzut clipuri cu fanii lui Dinamo pe stadion, cum simt fotbalul și vreau să simt același lucru cu ei! Cred că putem face lucruri minunate. Vreau să câștigăm un trofeu, ar fi incredibil”, a declarat fundașul într-un interviu acordat canalului de YouTube 48TV.
Cum le-a atras atenția Martin Pascual suporterilor lui Dinamo
Una dintre declarațiile care a atras imediat atenția suporterilor a fost cea legată de pasiunea sa pentru câini, simbolul clubului din Ștefan cel Mare.
”Am crescut cu câini, încă de când m-am născut. Cred că am avut 5-6 câini în familie. Și-l iubesc și pe cel al iubitei mele. Așa că am ceva în comun, deja, cu Dinamo”, a mai spus Pascual.
Mesajul a fost primit cu entuziasm de fanii dinamoviști, care l-au felicitat pe fundaș pe rețelele sociale încă din primele ore după publicarea interviului.
Îl va înlocui cu brio Martin Pascual pe Kennedy Boateng?
Martin Pascual, în vârstă de 26 de ani, a fost transferat pentru a acoperi plecarea lui Kennedy Boateng, care a părăsit-o pe Dinamo la finalul contractului.
Format la academia celor de la Rayo Vallecano, fundașul a mai evoluat pentru Villarreal, Ibiza, Atletico și Mirandes.
În sezonul precedent a bifat 24 de apariții pentru formația din liga secundă spaniolă, a adunat 1.207 minute și a oferit două pase decisive.
Dinamo i-a oferit un contract valabil până în vara anului 2028, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Martin Pascual, al cincilea transfer al verii pentru Dinamo
Pascual este al cincilea jucător adus de Dinamo în această perioadă de mercato.
Până acum, clubul i-a mai transferat pe portarul Alaa Bellaarouch, mijlocașii Ianis Doană și Adriano Manole, precum și pe fundașul stânga Răzvan Radu.
Conducerea clubului a anunțat deja că lotul pregătit de Nuno Campos va mai suferi modificări, iar obiectivul dinamoviștilor este formarea unei echipe capabile să lupte pentru un trofeu și pentru calificarea în cupele europene.
Etichete: fani dinamo , martin pascual , martin pascual dinamo , transfer martin pascual
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login