
„După două ediţii în care nu am reuşit să ne calificăm, mă bucur că suntem aici, la această Olimpiadă. Pentru că sărbătorim 100 de ani, revenind aici la Paris. Fetele sunt pregătite, sper să aibă un concurs fără greşeli, fără emoţii, pentru că de fapt asta este problema mare, emoţiile.
Şi sper să vedem ceva finale, eu zic că avem şanse la finale. Cred eu că avem şanse şi la medalie, la bârnă, ştiţi că bârna este loz în plic”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, Nadia Comăneci are mare încredere în David Popovici şi în cei de la canotaj, în ceea ce priveşte medaliile:
„Nu mă pot pronunţa în privinţa numărului de medalii, dar ştiu că avem şanse la înot, cu David Popovici. Ştiu că, de asemenea, canotajul are şanse multe la medalii, şi apoi vom vedea ce mai apare. Eu am încredere în România, prin prezenţa numeroasă.
Am înţeles că sportivii de la canotaj sunt cei mai mulţi, este o participare frumoasă şi trebuie să sărbătorim acest lucru. Vom fi alături de ei. Succes Team Romania, din toată inima”, a mai spus Nadia Comăneci.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăPus pe ”lista neagră” de Simeone, Horațiu Moldovan este dorit de echipa care a jucat în Champions League în acest sezon
Viitorul lui Horațiu Moldovan pare tot mai departe de Atletico Madrid. Portarul româ revine...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăCFR Cluj, remiză în al doilea amical al verii. Adrian Păun a marcat golul ardelenilor
Echipa pregătită de Antonio Folha își păstrează astfel invincibilitatea în această vară, după succesul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăCanada – Maroc 0-3! Ounahi, letal contra gazdelor! Africanii, primii calificați în sferturi
Canada – Maroc 0-3 Echipe de start Canada: Crepeau – Johnston, De Fougerolles, Bombito,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăAl Hilal, în pole-position pentru jucătorul Barcelonei! Arabii, gata să plătească 30.000.000 de euro
În contextul absențelor de lungă durată ale lui Gavi și Bernal, Marc Casado devenise...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login