Echipa pregătită de Antonio Folha își păstrează astfel invincibilitatea în această vară, după succesul cu 2-1 obținut în fața lui Neftci Baku.
Toate golurile s-au înscris în prima repriză. CFR Cluj a deschis scorul în minutul 25, prin Adrian Păun, fotbalistul care a preluat tricoul cu numărul 10 după retragerea lui Ciprian Deac. Mijlocașul a executat o lovitură liberă, iar mingea a fost deviată în propria poartă de un fundaș al formației slovene.
CFR Cluj, neînvinsă în amicale
Avantajul ardelenilor a durat doar două minute. Dino Kojic a restabilit egalitatea în minutul 27, cu un șut din afara careului, iar tabela nu s-a mai modificat până la fluierul final.
În repriza secundă, Antonio Folha a schimbat întreaga echipă, pentru a oferi minute tuturor jucătorilor disponibili.
CFR Cluj a început partida în formula: Moreira – Camora, Abeid, Sade, Kun – Fică, Muhar, Korenica – Cordea, Biliboc, Adrian Păun.
După pauză au intrat Vâlceanu (78′ Gal), Rocha, Pantalon, Savic, Braun, Djokovic, Perianu, Barrios (84′ Amin), Sfait, Matei și Zahovic.
La finalul jocului, clubul a transmis un scurt rezumat al partidei.
”Prima repriză a fost una echilibrată. Echipa noastră a deschis scorul în minutul 25, după ce Păun a executat bine o lovitură liberă, iar mingea a fost deviată în poartă de un fundaș advers. Slovenii au dat replica rapid, în minutul 27, când Kojic a șutat din afara careului și a reușit să marcheze.
Echipa noastră a mai avut o șansă importantă în minutul 43, prin Korenica, care a șutat din marginea careului, dar portarul advers a reușit o paradă bună.
Și cea de a doua repriză a fost una echilibrată, iar antrenorul nostru a schimbat complet echipa. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1”, a transmis CFR Cluj.
Pentru formația lui Antonio Folha urmează încă două partide de verificare, cu Noah (7 iulie) și Karpaty Lvov (9 iulie). Debutul oficial în noul sezon al Superligii este programat pe 18 iulie, în deplasare, împotriva Oțelului Galați.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDinamoviştii râd de FCSB, după înfrângerea cu CFR Cluj: „Noua regulă pentru ei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCSB a pierdut meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăArthur Fils şi Coco Gauff sunt campionii de la Cincinnati
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Francezul Arthur Fils l-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăGigi Becali, criticat după CFR – FCSB 1-0! „Asta se face în cantonamente”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăDeclarația care arată că Luis Enrique e uriaș! Ce a spus după ce Ferran l-a salvat de la 0-2: „PSG n-a câștigat nimic! Nimic!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Paris Saint-Germain are un...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login