-
Baraj SuperLiga: Farul – Chindia, duminică, 20:30, DGS 1
-
Fotbal amical: Cehia – Kosovo, duminică, 17:00, DGS 1
A fost un meci dominat clar de francezi, care au înregistrat o posesie impresionantă a balonului, 75%, dar și o mulțime de ocazii importante. Acest lucru a fost menționat și de Joao Neves (21 de ani) la interviul de după meci, unde a declarat clar că echipa sa a meritat să ridice mult râvnitul trofeu.
Joao Neves, după PSG – Arsenal: „Am fost singura echipă care a vrut să joace”
„Emoția este acolo. Este a doua oară când sunt campion european. Nici măcar victoria în sine nu mă încântă, ci faptul că am jucat cu astfel de coechipieri, cu acest staff și cu această conducere. Venirea aici a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Îmi place tot ce am făcut aici. Am meritat să câștigăm astăzi (n.r. sâmbătă, 30 mai) pentru că PSG a fost singura echipă care a vrut să joace„, a declarat Joao Neves, la finalul partidei cu Arsenal, citat de cotidianul francez Lequipe.
Gruparea londoneză deschisese scorul în finală grație reușitei lui Kai Havertz, din minutul 6. PSG a restabilit egalitatea în minutul 65, după un penalty transformat de Ousmane Dembele. Scorul celor 90 de minute, dar și după cele două reprize de prelungiri a fost 1-1, însă PSG s-a impus la loviturile de departajare.
PSG a câștigat al doilea trofeu UEFA Champions League din istorie
Galerie Foto
Este a doua oară când francezii ridică cel mai important trofeu pentru orice club din Europa. Anul trecut, PSG s-a impus clar în fața celor de la Inter, scor 5-0, în finala disputată la Munchen.
De asemenea, PSG a stabilit și un record impresionant în urma victoriei de la Budapesta. Parizienii sunt al 3-lea club din istorie care a reușit să câștige atât titlul în campionatul intern, cât și Champions League, în 2 ani consecutivi. Doar Real Madrid și Ajax mai reușiseră acest lucru.
VIDEO cu rezumatul finalei UEFA Champions League 2026 PSG – Arsenal 1-1 (4-3 d.l.d.)
VIDEO cu loviturile de departajare din finala UEFA Champions League 2026 PSG – Arsenal 1-1 (4-3 d.l.d.)
Etichete: psg , arsenal , finala uefa champions league , joao neves , video psg arsenal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInstant! Mesajul postat de Barcelona, după ce PSG a câștigat UEFA Champions League 2026
Baraj SuperLiga: Farul – Chindia, duminică, 20:30, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarquinhos jubilează, după ce PSG a câștigat al doilea Champions League consecutiv: ”Un tip diferit de emoție”
Baraj SuperLiga: Farul – Chindia, duminică, 20:30, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJoao Neves a dat cărțile pe față, după ce PSG a învins-o pe Arsenal în finala Champions League
Baraj SuperLiga: Farul – Chindia, duminică, 20:30, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDouă nume! Ilie Dumitrescu le-a rostit, după PSG – Arsenal: ”Cei mai buni din Europa”
Baraj SuperLiga: Farul – Chindia, duminică, 20:30, DGS 1 Fotbal amical: Cehia – Kosovo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login