Portarul de 29 de ani a avut un sezon foarte bun în tricoul Universității Cluj și s-a numărat printre cei mai constanți jucători ai echipei din Ardeal.

Gertmonas, out de la U Cluj
Clubul din Elveția a anunțat transferul prin intermediul rețelelor sociale, acolo unde portarul lituanian va juca cu numărul 1 pe spate.
”La Geneva, Servette FC se trăiește în fiecare cartier. Astăzi, Carouge își primește noul portar.
Bine ai venit, Edvinas!
Servette FC are plăcerea de a anunța transferul lui Edvinas Gertmonas. Portarul internațional lituanian în vârstă de 29 de ani se alătură «grenad» venind de la Universitatea Cluj, unde ajunsese liber de contract.
Edvinas Gertmonas a semnat un contract până în 2029 cu Servette FC, unde va purta tricoul cu numărul 1.Clubul îi urează bun venit și mult succes sub culorile «grenat»!”, au scris cei de la Servette.
Servette, locul 8 în Elveția
În actuala stagiune, Gertmonas a apărat în 28 de partide, a primit 20 de goluri și a încheiat 13 meciuri fără gol încasat. De la sosirea la Cluj, acesta a strâns 74 de apariții pentru Universitatea, dintre care 30 fără gol primit.
Potrivit Transfermarkt, portarul este evaluat la 1,4 milioane de euro. După plecarea sa, în lotul clujenilor au rămas Ștefan Lefter și Tudor Coșa.
Servette a evoluat în play-out-ul campionatului Elveției în sezonul recent încheiat și a terminat pe locul 2 în această fază, adică pe poziția a 8-a la general. Pentru Gertmonas urmează astfel prima experiență în Țara Cantoanelor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Alte Sporturi
”Cutremur” la Real Madrid: Vinicius!
Alte Sporturi
Surpriză de proporții: Gigi Becali îl vrea la FCSB!
Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Autobuzul de America
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe fotbalist și-a luat FCSB! Top 5 goluri ”de pus în ramă” marcate de Anderson Ceara
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Marin pleacă de la Pisa, dar poate rămâne în Italia! Echipa care îl vrea
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Cutremur” la Real Madrid: Vinicius!
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Tratament abuziv” la CFR: Neluțu Varga trebuie să-i plătească peste 600.000 de euro!
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login