Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Vineri seară are loc finala barajului pentru Conference League între Dinamo și FCSB.
Pentru prima dată în ultimii ani, Dinamo este cotată cu prima șansă: vine din play-off și a obținut 4 puncte cu FCSB în sezonul regulat.
Mesajul lui Cîrjan pentru rivală
Căpitanul lui Dinamo, Cătălin Cîrjan, nu a vrut să intre într-un război al declarațiilor înaintea barajului pentru Conference League. Asta după ce Florin Tănase a declarat la finalul meciului cu Botoșani că FCSB e favorită la derby, prin prisma rezultatelor din ultimii ani.
„Pentru noi e meciul sezonului. Am avut un sezon foarte bun, dar obiectivul e să intrăm în Europa. Clar, e un meci cât un sezon. Ne dorim foarte mult să jucăm în Europa, nu am mai jucat de foarte mult în competițiile europene. Cred că merităm, suntem o echipă foarte bună. Vreau să fiu pozitiv, să mă gândesc că o să câștigăm și sper că așa o să fie.
Au o echipă foarte bună, dar nicio echipă din Liga 1 nu mă sperie. Am arătat că putem bate pe oricine, avem un lot foarte bun. Nu vreau să vorbesc eu despre asta, am văzut interviul lui (nr Florin Tănase). Noi suntem modești și o să intrăm pe teren să dăm tot ce avem mai bun. Sper să câștigăm” a spus Cătălin Cîrjan pentru Digi Sport.
Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login