Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
FC Thun a primit trofeul de campioană a Elveţiei, primul din istoria clubului, la meciul de acasă cu Young Boys Berna. FC Thun a pierdut în faţa propriilor fani cu 3-8! Înfrângerea umilitoare nu a umbrit însă deloc petrecerea de titlu a lui FC Thun. (IMAGINI CU SĂRBĂTOAREA LUI FC THUN ÎN GALERIA FOTO)
Jucătorii au sărbătorit alături de fani câştigarea primului titlu din istorie. Povestea lui FC Thun e una absolut incredibilă. Nu numai că a cucerit primul trofeu în 128 de ani de existenţă, dar în acest sezon FC Thun a fost nou-promovată, venind din a doua ligă elveţiană.
FC Thun, învinsă la un scor umilitor la meciul în care a sărbătorit primul titlu din istorie cu fanii: 3-8!
Primul gol al meciului s-a dat la puţin timp după fluierul de start. Essende, care avea să reuşească un hattrick în acest meci, a deschis scorul pentru Young Boys Berna.
FC Thun a preluat conducerea, după “dubla” lui Rastoder, care a marcat în minutele 10 şi 12. Acelaşi Essende avea să egaleze, în minutul 25, din penalty, după care golurile au început să curgă la poarta lui FC Thun. Gazdele au avut doi eliminaţi, Burki (min. 42+2) şi Bamert (min. 72). Al treilea gol al gazdelor a fost marcat în minutul 78 de Bertone, la scorul de 7-2! Fassnacht a reuşit “dubla” în minutul 80, stabilind scorul final al meciului: un ireal 3-8!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăCătălina Ponor, despre Octavian Bellu: „M-a trezit la 12 noaptea și m-a dus în sală”
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăIlie Dumitrescu a dat verdictul, după ce Andrei Burcă și Nicolae Stanciu au semnat cu același club din SuperLigă
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăDorin Goian, din nou în tricoul lui Palermo
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăDavid Alaba și-a găsit echipă, la TREI luni după ce a plecat de la Real Madrid
Liga 2: ASA Tg. Mureș – CS Dinamo, marți, 20:00, DGS 1 Liga 2:...
De admin

You must be logged in to post a comment Login