-
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 1
-
La Liga: Real Madrid – Oviedo, joi, 22:30, DGS 1
A fost o seară istorică la București. Nu mai puțin de 65.000 de oameni au asistat la concert, potrivit organizatorilor, ceea ce înseamnă că show-ul Metallica este evenimentul cu cea mai mare asistență din istoria Arenei Naționale, stadion inaugurat în 2011.
Galerie Foto
Concertul Metallica, evenimentul cu cea mai mare asistență din istoria Arenei Naționale
Formația Metallica a ales să cânte și o melodie în limba română pe Arena Națională. Robert Trujillo a interpretat hitul ”Cine ești tu, oare?” al trupei Compact.
“Am lucrat la ea chiar înainte de show. Dacă ştiţi versurile, vă rog să cântaţi cu noi. Eşti pregătit, Kirk?”, a fost îndemnul chitaristului.
„Sunteţi siguri că vă place Metallica? Facem asta de vreo 45 de ani, dar par 145 de ani. Înainte de orice show suntem emoţionaţi şi ne place ce facem. Suntem recunoscători că aţi venit aici să sărbătoriţi muzica cu noi. Vă mulţumim, Bucureşti!”, a spus James Hetfield, după care a purtat un scurt dialog cu un puşti de 15 ani pe care l-a întrebat dacă este toboșar. „Continuă să cânţi, în curând te vom vedea pe scenă„.
Solistul a făcut şi un sondaj, întrebând câţi dintre cei prezenţi sunt pentru prima dată la un concert Metallica şi câţi pentru a doua, a treia oară? Uralele şi aplauzele s-au auzit de fiecare dată. „Toţi faceţi parte din familia Metallica!”.
„Creeping Death” a deschis show-ul de la Bucureşti, după celebra „The Ecstacy of Gold” – Ennio Morricone. Considerată una dintre cele mai populare piese ale trupei şi în prezent a doua cea mai interpretată piesă în concertele live, „Creeping Death” a fost lansată în 23 noiembrie 1984, ca single principal şi singurul comercial al albumului „Ride the Lightning”. „Creeping Death” descrie cea de-a zecea plagă a Egiptului. A fost doar începutul pentru un show „zgomotos”, în cel mai plăcut mod.
Aşa cum obişnuieşte, Metallica include în setlist piese foarte cunoscute. A fost cazul cu „For Whom the Bell Tolls”, clasată în 2023 de revista Rolling Stone pe locul 39 în lista „Cele mai bune 100 de piese heavy metal din toate timpurile”. Uralele nu s-au lăsat aşteptate.
Au urmat „Holier than thou” şi „Harvester of Sorrow”.
Şi pentru a reveni către „zilele noastre”, Metallica a ales „Lux Aeterna”, piesă inclusă pe cel de-al unsprezecelea album de studio intitulat „72 Seasons” (2023), o piesă thrash metal descrisă de Hetfield ca fiind similară cu noul val de heavy metal britanic. Versurile vorbesc despre relaţia trupei cu fanii, iar titlul înseamnă „lumină eternă” în latină.
Efectele şi luminile „s-au jucat” pe Arena Naţională, în jurul scenei circulare.
Şi, pentru că un concert Metallica respectabil nu se poate fără „The Unforgiven”, o compoziţie care abordează tema luptei individului împotriva celor care vor să-l subjuge, muzicienii s-au conformat.
Inspirată de pasiunea lui Hetfield pentru maşinile personalizate, la piesa „Fuel” publicul a primit o interpretare clasică, scrie News.ro.
Meciul de retragere a ”Generației de Aur”, evenimentul sportiv cu cea mai mare asistență pe Arena Națională
Dacă show-ul Metallica deține recordul per total, evenimentul sportiv care a înregistrat cea mai mare asistență pe Arena Națională este meciul de retragere a ”Generației de Aur” din mai 2024, văzut din tribune de 54.967 de oameni.
Meciul oficial care a strâns cea mai mare asistență este FCSB – CFR Cluj, din mai 2024, disputat cu 54.673 de oameni în tribune.
Pentru meciul de fotbal, capacitatea Arenei Naționale este de 55.000 de oameni, în timp ce la concerte crește, pentru că publicul stă și pe suprafața de joc.
Etichete: arena nationala , metallica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRobert Lewandowski a dat răspunsul pentru ultima echipă care a intrat în cursa pentru transferul de la Barcelona
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 1 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără precedent: Metallica a scris istorie pe Arena Națională! Melodia românească pe care a cântat-o
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 1 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo a împlinit 78 de ani de la înființare! Ce mesaj au postat alb-roșiii
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 1 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMM Stoica e sigur: nicio șansă! Ar fi a doua retrogradată din SuperLigă: ”N-au licență și se chinuie degeaba”
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 1 La Liga: Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login