-
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Miza întâlnirii este una uriașă, cu conotații directe la titlul de campioană, astfel că CCA l-a desemnat la centru pe Istvan Kovacs (41 de ani), cel mai bine cotat arbitru român al momentului.
Istvan Kovacs a răbufnit la adresa lui Cordea, în timpul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova: ”Cu cine crezi că vorbești?”
”Centralul” din Carei, stabilit de câțiva ani la Cluj, nu și-a schimbat stilul cu care s-a consacrat în SuperLiga și nu a stat la discuții cu niciun jucător.
Așa s-a întâmplat și la faza din minutul 7, atunci când a fluierat un fault în atac pentru olteni, după un duel între Cordea și David Matei.
Extrema celor de la CFR Cluj a protestat și a susținut că nu l-a faultat pe Matei, dar Kovacs nu a stat la discuții.
”Cu cine crezi că vorbești?”, i-ar fi replicat Kovacs lui Cordea, conform fanatik.ro.
Pe transmisiunea în direct a partidei, care a fost la Digi Sport 1, nu a fost surprins și momentul în care arbitrul i-a dat replica jucătorului de la CFR.
VIDEO cu clinciul dintre Cordea și Kovacs, în CFR Cluj – Universitatea Craiova
Marian Copilu, revenire în forță la CFR Cluj
Pe de altă parte, la CFR Cluj s-a produs o mutare importantă înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Marian Copilu se pare că a revenit în Gruia, la aproape cinci ani de la plecarea cu scandal.
Marian Copilu este noul director executiv al clubului ardelean. În primul mandat, a ocupat funcția de președinte, deținută acum de Iuliu Mureșan.
Marian Copilu a semnat contractul cu CFR Cluj și câteva zile mai târziu a avut prima apariție în noua funcție. Oficialul clubului este prezent în lojă la partida cu Universitatea Craiova.
Odată cu Marian Copilu, la CFR Cluj a revenit și Ioan Ivașcu, pe postul de jurist.
O altă noutate este Ricardo Cadu, noul director sportiv al clubului ardelean. Alături de Iuliu Mureșan, portughezul, fost căpitan al lui CFR Cluj în perioada în care era jucător, a fost prezent pe gazon înaintea partidei cu Universitatea Craiova, pentru a-i acorda un tricou lui Felice Piccolo, fost jucător al ardelenilor, care a dat lovitura de start simbolică.
Marian Copilu a plecat cu scandal de la CFR Cluj. Au urmat declarații dure
Marian Copilu a mai lucrat la CFR Cluj până în vara lui 2021. A plecat după eliminarea din preliminariile Europa League, cauzată de un eșec cu Steaua Roșie Belgrad, meci la finalul căruia în birouri a existat un scandal uriaș, cu altercații fizice.
Ulterior despărțirii lui Marian Copilu de CFR Cluj, Ioan Varga a dat declarații dure despre cel pe care tocmai l-a readus în Gruia.
”Erau salarii de 28.000 de euro la Bordeianu, Arlauskis avea 85.000 de euro salariu, dar nu mai vreau să-mi amintesc. Am curățat clubul. Se vede acum ce performanțe au cei care au făcut aceste salarii, că sunt la retrogradare”, spunea Ioan Varga despre Marian Copilu, care era la Petrolul atunci.
Etichete: istvan kovacs , andrei cordea , video cfr cluj universitatea craiova , david matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăO spun 96 de ani de istorie: Cupa Mondială 2026 și-a aflat deja marea câștigătoare!
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2 Champions League: Univ. Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăPresa din Franța n-a stat pe gânduri, după eliminarea lui Mbappe & Co de la Cupa Mondială 2026: ”Dezastrul din Dallas”
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2 Champions League: Univ. Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăNemaivăzut: ZECE corigenți după Franța – Spania 0-2! Singurul titular care a trecut clasa
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2 Champions League: Univ. Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăOmul meciului Franța – Spania 0-2: ”Sunt terminat”
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2 Champions League: Univ. Craiova –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login