Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Tudorel Stoica (71 de ani) era căpitanul Stelei în sezonul 1985-1986, în care echipa bucureşteană a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Tudorel Stoica nu a evoluat în finala istorică împotriva Barcelonei fiindcă a fost suspendat. În absenţa lui, Ştefan Iovan a purtat banderola în finala de la Sevilla şi a ridicat trofeul.
Tudorel Stoica a mărturisit acum, la 40 de ani de la cea mai importantă performanţă a unei echipe româneşti din istorie, că nu regretă că nu a jucat. El a dezvăluit că, după victoria Stelei, se gândea că, dacă ar fi jucat, poate ar fi comis o greşeală, iar roş-albaştrii nu ar mai fi cucerit Cupa Campionilor. Victor Piţurcă, ce va împlini 70 de ani mâine, îi spunea anterior colegului său că, dacă ar fi fost pe teren, Steaua nici nu ar fi ajuns la loviturile de departajare, ar fi câştigat fără acel dramatism absolut.
Tudorel Stoica: “Nu regret că nu am fost în finală. Ăsta a fost destinul meu”
“Sunt mai mari emoţiile, pentru că trece timpul, noi îmbătrânim. Aceşti colegi minunaţi ai mei au făcut o performanţă extraordinară, câştigând Cupa Campionilor, fiind prima echipă din estul Europei care câştigă Cupa Campionilor şi, cel mai important lucru din punctul meu de vedere, a fost câştigată cu o echipă din Spania.
Să nu uităm că această echipă a câştigat anul următor Supercupa Europei, care e un trofeu extraordinar, foarte valoros şi acela. Dacă exista VAR câştigam şi Cupa Intercontinentală.
Iar o mare performanţă, din punctul meu de vedere, a fost că am mai reuşit să jucăm încă o semifinală şi încă o finală. Deci 3 ani de zile această echipă a dominat fotbalul european. Să vii din estul Europei şi să domini fotbalul european este ceva extraordinar.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSe pregătește numirea lui Mirel Rădoi! Antrenorul și-a anunțat plecarea după doi ani
Mirel Rădoi (45 de ani) este liber de contract în momentul de față, după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLa un pas de istorie! Nikola Jokic a reușit triple-double-ul numărul 200 și este pe urmele lui Russell Westbrook
Nikola Jokic (31 de ani) a reușit triple-double-ul cu numărul 200 din carieră în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdrian Porumboiu a spus ce urmează, după ce Marius Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren
Marius Șumudică (55 de ani) a fost din nou în centrul atenției, de data...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMontpellier – Dinamo, Live Video, 21:45, pe Digi Sport 3. ”Dulăii”, obligați să câștige în Liga Campionilor!
Dinamo va juca în deplasare cu Montpellier, joi, 29 octombrie, de la ora 21:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login