
Singurul gol a venit pe final, în minutul 90+2, când Dan Nistor a marcat din penalty. Lovitura de la 11 metri a fost obținută de Alex Chipciu, după ce a fost faultat de Borța.
Cristiano Bergodi: ”Obiectivul nostru e să ajungem într-o cupă europeană”
După meci, Bergodi a spus că partida a fost grea și a lăudat echipa din Pitești, spunând că FC Argeș poate pune probleme oricui din play-off.
În plus, antrenorul a zis că Lukic, care e accidentat acum, ar putea reveni în etapa următoare, când ”U” Cluj va juca împotriva Rapidului.
”Am întâlnit-o o echipă bună, o echipă greu de bătut. Nu are probleme cu echipele de play-off, e agresivă. Noi nu am jucat foarte bine în prima repriză, e o victorie mare pentru noi ca să stăm acolo sus, să ne asigurăm locul pentru cupele europene, asta ar fi obiectivul nostru. Apoi, vom vedea ce se va întâmpla.
E normal să se discute, sunt meciuri în care un episod decide cine va câștiga. Nu mă interesează ce spune lumea. Echipa asta poate juca de la egal la egal cu oricine. Am făcut o repriză a doua foarte bună, am avut ocazii, am centrat și am meritat victoria. S-a întâmplat acel episod cu penalty-ul și asta a influențat totul.
Fără să ne entuziasmăm, noi am construit această echipă, acest parcus extraordinar. E meritul băieților, sunt o grămadă de victorii la rând. Mă bucur pentru ei, obiectivul nostru e să ajungem într-o cupă europeană.
Trică l-a înlocuit bine pe Lukic, e un tânăr, nu e ușor să pui presiune pe el. S-a vorbit mult de Lukic în această perioadă. A dat 18 goluri, e un atacant foarte important. Trică are viitorul în față, Lukic sper ca pentru meciul cu Rapid să fie recuperat.
Trebuie să fim echilibrați, nu mă entuziasm sau mă descurajez pentru ceva, trebuie să ținem echilibrul și cred că putem face ceva frumos în acest an, să fie cel mai bun sezon al clubului”, a spus tehnicianul italian la Prima Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUniversitatea Craiova a postat cinci cuvinte, după câștigarea Supercupei României 2026
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIese scandal înaintea semifinalei! Fostul Premier al Spaniei e acuzat de rasism după ce a zis că „la Franța nu joacă și francezi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Franța și Spania, primele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăUniversitatea Craiova – U Cluj 0-0, în Supercupa României. Meci cu trofeul pe masă în Bănie
Tot cele două s-au înfruntat şi în finala Cupei României. Universitatea Craiova s-a impus...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJurnal Antena Sport | Toate bune la final
Home | Video | Jurnal Antena Sport | Toate bune la final Video Dinamoviştii...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login