Sébastien Ogier vs Oliver Solberg era duelul care urma să decidă, în ultima zi, învingătorul din Gran Canaria, runda cu numărul 5 în WRC. Francezul se instalase în fruntea ierarhiei după PS 2, și a terminat ziua de vineri cu un avans de 8,9 secunde. A doua zi avea să se încheie cu un ecart de doar 3,8 secunde, după o dispută electrizantă, în care am consemnat și timpi identici pentru cei doi pe PS13.
Ultima zi era însă una în care urma să se meargă doar cu anvelopele cu care se plecase din service-ul din startul zilei. Solberg știa însă că trebuie să forțeze și așa a și făcut. Iar înainte de penultima specială avansul lui Ogier era de numai 2,2 secunde. Apoi însă, totul avea să se termine pentru norvegian.
Un viraj de dreapta abordat prea agresiv a dus la abandonul acestuia, în condițiile în care mașina a ieșit de pe traseu și a lovit un parapet de protecție. Iar din acel moment francezul, care are la activ 9 titluri mondiale, n-a mai avut emoții privind victoria.
Ogier, victoria 68, Toyota, 300 de podiumuri

Pentru Ogier a fost primul succes din actualul sezon și cel cu numărul 68 în carieră. În plus, Toyota a bifat (și depășit, în condițiile în care a ocupat primele 3 poziții) 300 de clasări pe podiumul WRC.
„A fost foarte plăcut. Am avut din nou o mașină grozavă de pilotat și a fost distractiv, așa că felicitări întregii echipe. A fost extrem de strânsă lupta în weekendul acesta, cu coechipierii mei, în special cu Oliver. Păcat că nu am putut termina cu toții”, a spus Ogier.
Clasat al doilea, la 19,9 secunde de învingător, Elfyn Evans a redevenit liderul clasamentului general, în contextul în care Takamoto Katsuka, colegul său care ocupa prima poziție, s-a clasat doar al 4-lea, fiind devansat de un Sami Pajari care a obținut a patra clasare consecutivă pe podium.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login