-
Champions League: Sporting – Arsenal, marți, 22:00, DGS 2
-
Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen, marți, 22:00, DGS 1
Nu doar lumea fotbalului românesc, ci întreaga țară deplânge trecerea în neființă a celui care ne-a reprezentat cu mândrie în țări precum Italia, Ucraina și Turcia, de-a lungul unei cariere absolut impresionante.
Gică Hagi a început să plângă la telefon, după ce Mircea Lucescu a murit
La scurtă vreme după ce SUUB a confirmat decesul, unul dintre foștii elevi de seamă ai lui Mircea Lucescu, Gică Hagi, a avut o intervenție telefonică la Digi24.
Până să nu mai poată vorbi deoarece a izbucnit în plâns, „Regele” a apucat să spună următoarele despre Mircea Lucescu:
„Nu-mi vine să cred! A fost un om extraordinar în viața mea. Un profesor, cum am mai spus și înainte. Speram că va avea puterea să treacă și peste acest examen foarte greu, dar din păcate astăzi a plecat de lângă noi.
Vă rog frumos, eu de-abia pot să vorbesc. Eu doar atât spun. Am fost un copil pe care l-a crescut, l-a adus de la juniori direct la echipa mare.
Atât pot să zic. A însemnat și va însemna mereu ceva în sufletul mereu. A fost ca un părinte, m-a crescut, m-a educat. Mi-e greu să vorbesc”.
O viață dedicată fotbalului! Imagini de colecție cu Mircea Lucescu
Galerie Foto
Mircea Lucescu este depășit doar de Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola
Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, pe doi fiind Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City (40 de trofee). Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de trofee, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38).
De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara. Ultima experiență a bifat-o pe banca primei reprezentative.
- Ultimul meci ca antrenor al lui Mircea Lucescu a fost Turcia – România 1-0, disputat pe 26 martie 2026, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială
Mircea Lucescu, unul dintre românii care au câștigat Cupa UEFA
Cele mai mari performanțe din cariera de antrenor le-a înregistrat la Şahtior Doneţk. A cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).
- 303 meciuri a antrenat Mircea Lucescu în competițiile europene, mai mult de jumătate (152) fiind în Liga Campionilor
Etichete: gica hagi , deces , mircea lucescu , moarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDiana Șucu nu se aștepta la gestul făcut de jucătorii de la Rapid. Ce a spus de baza de la Ștefănești
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția surprinzătoare a lui Daniel Pancu, după ce s-a scris că Tavi Popescu ar fi consumat gaz ilariant
Marți, 15 septembrie, în spațiul public au apărut informații conform cărora, înainte de plecarea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOmonia – Celta Vigo 0-0, DGS 1. Florin Tănase, pe bancă! Ionuț Radu, titular / Ararat – Sparta Praga 0-2, DGS 2 / AC Milan – Benfica, 22:00, DGS 1
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE gata: Axel Witsel s-a retras de la echipa națională, pentru a doua oară!
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login