-
UCL: Bayern Munchen – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1
-
UCL: Fenerbahce – Roma, joi, 19:45, DGS 1
În cele din urmă, mijlocașul portughez a semnat cu Real Madrid, dar alegerea sa ar fi fost Barcelona, în cazul în care catalanii i-ar fi satisfăcut pretențiile financiare, după cum a dezvăluit Deco, directorul sportiv al grupării blaugrana.
Barcelona nu căuta profilul lui Bernardo la mijlocul terenului, motiv pentru care i s-a comunicat de la începutul negocierilor că nu va fi titular. Rodri (transferat tot de la Manchester City), Pedri, Gavi, Frenkie de Jong, Fermin Lopez, Dani Olmo și Marc Bernal sunt mijlocașii pe care îi are la dispoziție Hansi Flick.
Deco, despre Bernardo Silva: ”Am aflat că voia să vină și, la nivelul lui, ar fi adus întotdeauna un plus. Dar apoi lucrurile nu au mai avansat”
Galerie Foto
”Nu era poziția pe care o căutam din punct de vedere al profilului. Este un jucător extraordinar, joacă pentru naționala mea. A fost unul dintre cei mai buni jucători din lume în ultimii ani, dar poziția nu era cea pe care o căutam.
Am aflat că voia să vină și, la nivelul lui, ar fi adus întotdeauna un plus. Dar apoi lucrurile nu au mai avansat, pentru că nu putem renunța la ideile noastre. Dacă vrei să vii, acestea sunt condițiile. Noi nu îi spunem unui jucător dacă va juca sau nu”, a povestit Deco, potrivit Marca.
Ulterior, Real Madrid l-a adus pe Bernardo, dar operațiunea nu a fost deloc una ieftină, ținând cont de vârsta de 32 de ani a fotbalistului care a plecat liber de contract de la Manchester City.
”Galacticii” i-au oferit, conform El Confidencial, o înțelegere valabilă până în vara anului 2028, plus opțiune pe încă un an, unde salariul său anual brut este de 20 de milioane de euro (10 milioane de euro net). De asemenea, Silva a încasat un bonus la semnătură de 10 milioane de euro, iar agentul său, Jorge Mendes, la fel.
Astfel, întreaga ”afacere” Bernardo Silva o costă pe Real Madrid suma de 60 de milioane de euro. Rămâne de văzut ce randament va da fotbalistul sub comanda lui Jose Mourinho, deoarece multă lume s-a arătat sceptică în ceea ce privește aducerea lui pe ”Bernabeu”.
Patru meciuri (205 de minute) a prins Bernardo până în momentul de față în tricoul alb, fără gol sau assist. Real Madrid a început sezonul cu patru victorii (trei în campionat, una în UEFA Champions League) și o înfrângere (cu Betis, 0-1, în campionat).
”Visul de a juca pentru cel mai bun club din istoria fotbalului este un privilegiu. Când m-a sunat Real Madrid, a fost imposibil să nu spun da, nu m-am gândit de două ori”, spunea Bernardo Silva, la prezentarea oficială.
VIDEO rezumat Real Madrid – Inter 2-1
Etichete: real madrid , barcelona , transfer , deco , bernardo silva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăRevenire după 5 luni la FCSB! ”Sunt convins că va juca joi”
Mihai Popescu (33 de ani) nu a mai jucat la FCSB de cinci luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăEnervat, Pedri a venit în fața microfonului, după Barcelona – Real Madrid 1-2: ”Stupid!”
Pedri (23 de ani) a fost printre jucătorii care au oferit declarații după Barcelona...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăLovitură de proporții! Assad Al-Hamlawi a început discuțiile pentru transfer și e gata să semneze
Assad Al-Hamlawi (25 de ani), atacantul de la Universitatea Craiova, ar fi în fața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăMircea Rednic, surprins total de meciul FCSB – Rapid 4-1! Ce a schimbat Reghecampf și unde a greșit Pancu
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login