
Daniel Pancu a oferit prima reacție, după ce Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-0, în etapa a treia de play-off. Antrenorul clujenilor a recunoscut faptul că oltenii au fost superiori în duelul cu elevii săi.
Pancu a transmis că meciul a fost echilibrat în prima repriză. După pauză însă, Universitatea Craiova a marcat de două ori, prin Anzor și Assad Al-Hamlawi.
Daniel Pancu, prima reacție după Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0
Daniel Pancu și-a taxat și jucătorii, după eșecul din Bănie. Acesta remarcat greșelile comise de elevii săi, însă a subliniat că adversarii din această rundă au fost foarte puternici.
„Ne-am pierdut reperele, am făcut multe greșeli. Prima repriză a fost echilibrată, am avut ansele noastre, dar și ele venite în urma unor interpretări corecte la ce am pregătit săptămâna asta, dar prea puțin, am venit cu gânduri mari. Am pierdut din nou, e clar că Craiova e o echipă mai bună decât noi.
Spuneam că vrem să dăm mai mult de un ut pe poartă și tot unul am dat. Sunt foarte puternici când au jocul în față, jucători de mare calitate fizică, cu viteză. Din păcate, în anumite faze, a fost superficialitate, poate, la unii, orgoliu, mândrie, dar fără a fi responsabili. Mingi pierdute în zona neutră, am venit a treia oară aici și i-am pus în valoare pe calitățile lor. E clar că sunt mai buni decât noi.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăUniversitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
Universitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Universitatea Craiova și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăYann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
În vârstă de 28 de ani, Kitala a efectuat vizita medicală și a semnat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăBurchel îl ceartă pe Chiricheș și acuză Coverciano că încalcă regulamentul UEFA
În ultima perioadă, Școala de Antrenori a FRF este tot mai contestată în ceea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăÎncă un jucător de la Dinamo a fost convocat la echipa națională
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login