
La primul sezon în tricoul Universității Craiova, ucraineanul Pavlo Isenko a strâns 32 de apariții pentru formația din Bănie. Adus la cererea lui Mirel Rădoi, acesta a devenit un jucător vital pentru „juveți”.
Din păcate, acesta a suferit o accidentare în prima repriză a meciului cu Dinamo București, iar acesta a fost transferat ulterior la o clinică din Barcelona, acolo unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Pavlo Isenko, operat la genunchi la o clinică din Barcelona
Universitatea Craiova a suferit o pierdere importantă chiar înainte de pauza internațională, după ce Pavlo Isenko a suferit o accidentare la genunchi, iar situația este una complicată pentru portarul ucrainean.
Meniscul îi dă mari bătăi de cap, iar problema nu a putut fi soluționată decât cu o intervenție chirurgicală, efectuată în cursul zilei de marți la o clinică din Barcelona. De pe patul de spital, acesta a avut și un mesaj pentru suporteri.
„Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a merge mai departe. Mulțumesc tuturor pentru susținere”, a fost mesajul portarului de la Universitatea Craiova.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăItalia – Franța 3-1 / Cehia – Spania 0-2 / Anglia – Croația 2-1. Programul și rezultatele din Liga Națiunilor
Meciurile din Liga Națiunilor au revenit joi, 12 noiembrie, pe canalele Digi Sport, cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăMarta Kostyuk – Coco Gauff 4-6, 5-7. Trei mingi de meci salvate și revenire de la 1-5! | Turneul Campioanelor 2026
A treia rundă de la Turneul Campioanelor 2026 a început joi, 12 noiembrie, odată...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăA debutat la națională și a marcat la prima atingere. ”De-a dreptul remarcabil”
Pathe Mboup (23 de ani) a avut parte de un debut de vis în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăColeg cu Dennis Man? Prima reacție a lui Kevin De Bruyne, după ce a început negocierile pentru transfer
Kevin De Bruyne (35 de ani) ar putea pleca în iarnă de la Napoli...
De admin

You must be logged in to post a comment Login