Deși a dominat partida de la un capăt la celălalt, gruparea roș-albastră nu a reușit să găsească drumul spre gol, Gavrilaș fiind în zi bună în poarta oaspeților.
Mirel Rădoi: „Nu doar rezultatul contează”
FCSB a început cu stângul parcursul din play-out, asta după ce a remizat pe Arena Națională cu Metaloglobus București, scor 0-0. Echipa antrenată de Mirel Rădoi nu a marcat în fața propriilor suporteri, în ciuda numeroaselor ocazii de poartă.
Campioana României l-a pierdut în prima repriză și pe Vlad Chiricheș, ieșit accidentat încă din minutul 29, după ce a acuzat probleme de ordin muscular. După fluierul final, Mirel Rădoi a tras primele concluzii și a explicat ce ar mai fi de îmbunătățit în jocul echipei.
„Ar fi fost ușor dacă ar fi fost un scor fluviu, dar trebuie să înțelegem că în aceste momente de presiune nu doar rezultatul contează, ci exprimarea din teren. Un punct pentru adversari poate părea ca o victorie. Evident că toată lumea avea așteptări, dar sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim.
Nu joacă cu mine, joacă cu echipa antrenată de mine, nu înseamnă că deja e un complex. Semnal de alarmă au fost partidele până să fim în play-out, acolo au fost cele mai bune alarme pentru noi, am încercat cumva să discut lucrul acesta cu băieții, pentru că aici fiecare minut contează și nivelul de concentrare poate scădea prin prisma adversarului, ei erau obișnuiți cu alți adversari.
(n. r. despre Chiricheș) Nu aș putea să spun că s-au schimbat planurile foarte mult, am rămas la fel ca exprimare, nu a fost un mare impediment că a intrat Baba. Olaru se sufocase și avea nevoie de o schimbare. Sunt sigur că jucătorii au nevoie de timp de adaptare. Exercițiile și cerințele sunt diferite. Nu sunt magician. Nu cred că ar trebui să se simtă o presiune în plus, cea a rezultatului e de ajuns. Nu cred că este preocuparea nimănui. Mai avem de îmbunătățit multe lucruri. Nu știm tactica celorlalte echipe, dar este posibil ca ei să aglomereze zonele aproape de poartă. Deja s-a văzut că am suferit pe atacul pozițional, în special în prima repriză.
Pe final de joc, ne-am pierdut răbdarea, am fost și confuzi, dar cumva e de înțeles, multe informații pentru ei și ceva presiune. Antrenamentele au fost mai intense și au acuzat o stare de oboseală. De mâine dimineață vor arăta altfel lucrurile. Nu am stat să mă gândesc prea mult la galerie”, a declarat Mirel Rădoi.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăFCSB a ratat transferul! A semnat pe un an și jumătate cu o rivală din SuperLiga
”Tricolorul” a fost dorit și de formația patronată de Gigi Becali, dar dorința de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login