-
Cupa României: Dinamo – Metalul Buzău, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
Kylian Mbappe a fost trimis la un alt specialist ortoped din afara Spaniei pentru o evaluare suplimentară a entorsei la genunchiul stâng pe care a suferit-o în decembrie anul trecut.
Alvaro Arbeloa, despre starea lui Kylian Mbappe: ”Sunt vești bune. Se simte din ce în ce mai bine”
Potrivit unor surse de la Real Madrid, această decizie a fost luată de Nico Mihic, responsabilul staffului medical, iar Mbappe lucrează în prezent la recuperarea sa la Paris, alături de antrenorii clubului înainte de a se întoarce în capitala Spaniei, vineri. „Vorbesc cu el în fiecare zi”, a recunoscut Arbeloa într-o conferinţă de presă.
„Îi monitorizăm starea, cum se simte şi progresează în fiecare zi. Este un proces în care îi observăm starea zi de zi. Începând de astăzi, toate sunt veşti bune şi se simte din ce în ce mai bine”, a adăugat antrenorul, lăsând calea deschisă pentru revenirea lui Mbappe miercurea viitoare, cu ocazia primei manşe a optimilor de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Manchester City.
Real Madrid – Manchester City se joacă pe 11 martie, ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1. Partida de pe ”Bernabeu” va putea fi urmărită, de asemenea, și pe site-ul digisport.ro în format live video și text, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Bellingham este exclus de la acest meci, deoarece se recuperează la Londra după o accidentare musculară. Arbeloa a clarificat procedura clubului, declarând că decizia nu a fost luată la cererea jucătorilor.
„Tot ce ţine de accidentări, atât cea a lui Bellingham, cât şi cea a lui Mbappe, sunt supervizate de serviciile medicale ale lui Real Madrid şi de departamentul de pregătire fizică al clubului”, a explicat el, conform Agerpres.
„Bellingham şi Mbappe au fost la Londra şi Paris alături de profesionişti din domeniul medical şi fitness de la Real Madrid. Totul, absolut totul, este supravegheat de Real Madrid”, a conchis antrenorul.
Etichete: real madrid , alvaro arbeloa , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecord doborât în Spania – Belgia: a fost nevoie de 6 meciuri ca să încaseze primul gol de la Cupa Mondială
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! CFR Cluj a transferat un nou atacant
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură de teatru: a picat vizita medicală și transferul carierei, fix după Cupa Mondială!
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă115 secunde! Mikel Merino a calificat-o pe Spania în semifinalele Cupei Mondiale și a intrat în istorie
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login