-
SuperLiga: Dinamo – FC Argeș, duminică, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Federico Dimarco (minutul 31) și Hakan Calhanoglu (minutul 70) au înscris pentru formația de pe ”Meazza”, care a ajuns la nouă victorii și un rezultat de egalitate în ultimele 10 etape de Serie A, conducând campionatul cu autoritate.
Chivu, parcurs ”stratosferic” la Inter! Mai tare decât Mourinho și Conte
Concret, Inter are acum 67 de puncte în clasament, în timp ce a doua clasată, AC Milan, cu un meci mai puțin, este la 13 lungimi în spate.
După rezultatul cu Genoa de la Milano, pe grafica televiziunii celor de la Sky Sport au fost prezentate cele mai bune parcursuri ale antrenorilor lui Inter după 27 de etape, iar Chivu este pe 3!
Cu 67 de puncte obținute în 27 de runde, antrenorul român este depășit în acest top doar de către Roberto Mancini (70 de puncte în sezonul 2006/2007) și Simone Inzaghi (72 de puncte în sezonul 2023/2024).
”Drumul lui Chivu, până acum, este pur și simplu stratosferic. Și mai impresionant dacă ne gândim la startul fals”, a scris Daniele Mari, jurnalist italian.
Pentru modul în care a gestionat meciul cu Genoa, Chivu a primit nota 7 din partea presei din Italia: ”Inter a fost matură și a controlat meciul, ceea ce nu era garantat după umilința din Champions League. Inter a controlat meciul, nu prea a avut probleme, și a obținut victoria”
Inter este angrenată și în Cupa Italiei. În semifinalele competiției va da în dublă manșă peste Como, formația pregătită de Cesc Fabregas.
Clasamentul din Serie A:
VIDEO Rezumat Inter – Genoa 2-0
Etichete: inter , inzaghi , mourinho , cristi chivu , mancini , conte , inter genoa , video inter genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Bernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
Bernadette Szocs (31 de ani) și-a încheiat parcursul la WTT Champions Montpellier 2026, competiție...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Speriat” de retrogradare! Eduard Pap, fără dubii după Rapid – Csikszereda 2-0
Rapid a învins-o pe Csikszereda, scor 2-0, în Giulești, în primul meci al etapei...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGrameni a venit la microfon și a spus totul! Pancu i-a băgat pe toți în ședință, după 1-4 cu FCSB
Dina Grameni (24 de ani) a marcat un gol superb cu Csikszereda, scor 2-0,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAu deschis scorul în deplasare și au trezit ”bestia”! A urmat ”măcelul”
CSKA 1948 Sofia a obținut o victorie concludentă în fața celor de la Spartak...
De admin

You must be logged in to post a comment Login