-
SuperLiga: Dinamo – FC Argeș, duminică, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Federico Dimarco (minutul 31) și Hakan Calhanoglu (minutul 70) au înscris pentru formația de pe ”Meazza”, care a ajuns la nouă victorii și un rezultat de egalitate în ultimele 10 etape de Serie A, conducând campionatul cu autoritate.
Chivu, parcurs ”stratosferic” la Inter! Mai tare decât Mourinho și Conte
Concret, Inter are acum 67 de puncte în clasament, în timp ce a doua clasată, AC Milan, cu un meci mai puțin, este la 13 lungimi în spate.
După rezultatul cu Genoa de la Milano, pe grafica televiziunii celor de la Sky Sport au fost prezentate cele mai bune parcursuri ale antrenorilor lui Inter după 27 de etape, iar Chivu este pe 3!
Cu 67 de puncte obținute în 27 de runde, antrenorul român este depășit în acest top doar de către Roberto Mancini (70 de puncte în sezonul 2006/2007) și Simone Inzaghi (72 de puncte în sezonul 2023/2024).
”Drumul lui Chivu, până acum, este pur și simplu stratosferic. Și mai impresionant dacă ne gândim la startul fals”, a scris Daniele Mari, jurnalist italian.
Pentru modul în care a gestionat meciul cu Genoa, Chivu a primit nota 7 din partea presei din Italia: ”Inter a fost matură și a controlat meciul, ceea ce nu era garantat după umilința din Champions League. Inter a controlat meciul, nu prea a avut probleme, și a obținut victoria”
Inter este angrenată și în Cupa Italiei. În semifinalele competiției va da în dublă manșă peste Como, formația pregătită de Cesc Fabregas.
Clasamentul din Serie A:
VIDEO Rezumat Inter – Genoa 2-0
Etichete: inter , inzaghi , mourinho , cristi chivu , mancini , conte , inter genoa , video inter genoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIncendiar! Anderson Ceara a ajuns în fața microfonului și nu l-a menajat pe MM Stoica: ”Nu am vrut, dar o voi face. Tâmpenii”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFCSB mai face un transfer, după 2-0 cu Csikszereda! ”100%! Sigur vine”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCăpitanul lui Csikszereda, după 0-2 cu FCSB: ”Nu contează”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLuca Stancu a debutat la FCSB și a spus totul despre negocierile cu FC Argeș: ”Ne înțeleseserăm”
SuperLiga: Botoșani – Rapid, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Voluntari, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login