
Ștefan Baiaram (23 de ani) a oferit declarații după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 0-3, în etapa a 28-a din Liga 1. Mijlocașul a revenit pe teren după suspendarea de două etape primită, în urma incidentului din debry-ul cu Dinamo.
Baiaram a regretat faptul că a ratat ambele dueluri cu FCSB, din Cupa României și Liga 1. El a transmis că episodul petrecut la finalul meciului cu Dinamo, când s-a scuipat cu un suporter al „câinilor”, nu se va mai repeta.
Ștefan Baiaram, mesaj despre titlu după Unirea Slobozia – Universitatea Craiova 0-3
Ștefan Baiaram a transmis, de asemenea, că nu se gândește încă la titlu. Universitatea Craiova și-a mărit avansul la patru puncte în fruntea campionatului față de rivalele Dinamo și Rapid.
„Este o victorie foarte importantă, am avut ședință înaintea meciului, Mister ne-a spus că e un meci important. Ne bucurăm că am câștigat, mai avem două meciuri până la play-off, acolo se vor da bătălii grele.
Toată lumea ne dă favorită, mă bucur că în această seară am marcat mai multe goluri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăFanii Rapidului au început show-ul, înaintea derby-ului cu FCSB: „Fără golăneală”. Mesajul liderului de galerie
FCSB şi Rapid se întâlnesc pentru prima oară în acest sezon pe Arena Naţională....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăFCSB – Rapid, 21:00, LIVE TEXT. Derby cu o miză uriaşă pentru ambele echipe. Echipele de start
Derby-ul FCSB – Rapid e în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFC Argeș – UTA Arad 0-1. Meci cu miză pentru ambele formații. Marius Coman a deschis scorul
FC Argeș primește vizita celor de la UTA Arad în cel de-al doilea meci...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHat-trick în doar 15 minute! Fotbalistul care acum doi ani juca în liga a 9-a intrat în istoria fotbalului englez
Richard Kone, jucătorul lui QPR, a intrat în istoria fotbalului englez, după ce a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login