-
SuperLiga: FC Argeș – Farul, duminică, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Universitatea Craiova, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda reușitei atacantului care a semnat în această iarnă prelungirea contractului, echipa sa a pierdut pe teren propriu, 2-3 cu Dziugas Telsiai.
Liviu Antal, gol chiar în prima etapă din campionatul Lituaniei
Antal a deschis scorul din penalty (24), dar oaspeţii au egalat prin Denis Bunciukov (40).
Nikola Petkovic a adus-o din nou pe Zalgiris în avantaj (79), însă finalul a fost de coşmar pentru gazde, care au primit două goluri, marcate de Pedro Bahia (89), după ce tot el ratase un penalty, şi de Ronald Sobowale (90+4).
Antal a jucat 79 de minute la Zalgiris, iar fundaşul român Grigore Turda, transferat în ianuarie, a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în minutul 63, potrivit Agerpres.
Acesta a fost primul meci din noul sezon din Lituania.
- 50 de mii de euro este cota de piață a lui Liviu Antal, conform Transfermarkt.
Liviu Antal a scris istorie la Zalgiris Vilnius
Cu 103 goluri marcate în total, Liviu Antal a scris istorie la Zalgiris. În sezonul precedent, Antal a înscris de 13 ori și a fost pe locul 5 în clasamentul golgheterilor din Lituania, deși a evoluat doar jumătate de stagiune.
Liviu Antal și-a trecut în palmares două titluri de campion, două Cupe ale Lituaniei și o Supercupă cu Zalgiris, alături de care a jucat în preliminariile Champions League în sezonul trecut. În plus, a fost în două rânduri golgheterul campionatului.
În ediția viitoare a cupelor europene, Zalgiris va evolua în preliminariile Conference League, pentru că a încheiat stagiunea pe locul 3, în urma campioanei Kauno și a celor de la Hegelmann.
Etichete: liviu antal , lituania , zalgiris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Fotbalul a murit”. Reacție din Argentina, după retragerea lui Messi de la națională: „Doar el și Maradona ne-au unit”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona – Dinamo, LIVE VIDEO, 21:45, DGS 2. Duel tare pentru ”Dulăi” în EHF Champions League
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPoli Timișoara – Steaua, Live Video, 18:00, pe Digi Sport 1. Programul etapei a 9-a din Liga 2
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Mihali l-a numit: ”Vă spun că Hagi îl va avea în calcul”. Ce a spus despre Dinamo
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login