-
SuperLiga: Oțelul – UTA, vineri, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FC Botoșani – U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
Pe lângă înfrângere, echipa lui Cristi Chivu a primit și altă lovitură: Lautaro Martinez a suferit o accidentare musculară, iar antrenorul român a spus că primele semne nu sunt deloc bune și că l-ar putea pierde pentru o perioadă lungă.
Inter, furioasă după ce UEFA a ignorat plângerea legată de terenul sintetic al lui Bodo/Glimt
Ulterior, s-a aflat că înainte de meci Inter făcuse plângere oficială la UEFA, legată de condițiile celebrului teren sintetic de pe Aspmyra Stadium.
De altfel, stadionul de doar 8.000 de locuri e cunoscut drept „sperietoarea echipelor mari”, iar multe care au făcut deplasarea în Norvegia s-au plâns de gazon (vezi FOTO în galeria de mai jos).
Galerie Foto
Potrivit Goal, italienii au fost ignorați de forul european, iar acum sunt extrem de furioși, mai ales că și-au pierdut căpitanul tocmai din cauza terenului.
Martinez a călcat rău și a suferit o accidentare la coapsă în jurul minutului 60, iar sursa citată a catalogat absența argentinianului drept o „lovitură catastrofală” pentru Chivu, în contextul în care Inter avea oricum probleme cu accidentările.
Inter consideră că terenul nu se prezenta în condiții suficient de bune pentru un joc profesionist de fotbal, deoarece zăpada fusese înlăturată cu utilaje masive, care au lăsat multe denivelări.
Totuși, UEFA a dat „undă verde” ca meciul să se joace, iar Inter le cere acum socoteală celor care conduc fotbalul european și vor să își asume ei răspunderea.
Mai mult, Inter le-a cerut celor de la UEFA să revizuiască standardele aplicate de arbitri și observatori în momentul în care decid dacă un joc european se poate desfășura sau nu.
Italienii iau în calcul inclusiv să ceară o despăgubire financiară, având în vedere că absența în optimi i-ar face să rateze milioane bune de euro (aproximativ 11).
Evident, absența lui Lautaro, a cărei durată încă nu a fost determinată, ar fi o mare lovitură pentru Chivu și în meciurile din campionat, unde e pe primul loc, dar și în Cupa Italiei, unde e în semifinale.
Video rezumat meci Bodo/Glimt – Inter 3-1
Etichete: inter , cristi chivu , uefa , meci champions league , bodo/glimt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login