Fotbalist la Dinamo în perioada 1985 – 1989, Ioan Varga a fost un fotbalist care nu a ajuns la cel mai înalt nivel, dar a făcut față ani buni în Liga 1, într-o vreme în care campionatul nostru chiar era unul puternic.

Fiul Dacian i-a călcat pe urme și chiar a reușit să îi surclaseze performanțele, după ce a câștigat Liga 1 cu Unirea Urziceni, a jucat în Liga Campionilor și în Rusia și a prins patru meciuri și la națională.
Ioan Varga și-ar fi lăsat copilul de un an în mașină în 40 de grade pentru a urca în apartamentul unei domnișoare
Dar cei doi nu au avut și nu au o relație apropiată, iar Florin Prunea a explicat, la iAMsport LIVE, că tatăl nu era chiar cel mai grijuliu cu copilul său nici măcar când acesta avea un an.
[embedded content]
”Moșul, săracul, Varga… da, tatăl lui Dacian Varga. L-a închis pe ăla mic în mașină și erau 40 de grade afară. L-a închis în mașină pe la Lizeanu și era să moară ăla în mașină.
Taică-su era pe la etajul 3 (n.r. la o domnișoară)… Știi ce face moșul acum? E pe la Deva, mă mai sună, zice: <<Iar ai zis de mine! Iar…>>.

Nu știu dacă el și Dacian mai vorbesc. Era mic și era să moară ăla acolo. S-a dus la treabă și l-a lăsat pe ăla mic în mașină…”, a povestit Florin Prunea, la iAMsport LIVE.
Dacian Varga a recunoscut: ”Nu am avut niciodată o relație apropiată cu tata!”
Invitat la iAM Ștucan, în martie 2025, Dacian Varga a dezvăluit că nu mai vorbește cu tatăl său, dar și că nu a fost vreodată apropiat de acesta.

”Nu, nu am mai vorbit cu tata. Cred că a trecut un an de atunci. E la Deva. Nu-mi cere mai multe detalii, pentru că nu știu. N-am avut niciodată o relație apropiată cu el. De când a plecat, nu am ținut legătura.
Sunt independent, așa am fost mereu. Poate că și mama a reușit să acopere golul acesta, știi… cel lăsat de tată. Repet, pentru mine mama a fost și este numărul 1!”, a dezvăluit, printre altele, Dacian Varga, la iAM Ștucan.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăViorel Dinu și Adrian Popa semnează cu FCSB, după revenirea lui Laurențiu Reghecampf!
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăAnunț în forță înainte de EHF EuroCup, de la București: ”Toată lumea să vadă!”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăFlorin Tănase a spus-o în direct, după primul gol marcat în Cipru: „Sunt supărat”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăNu ar antrena la FCSB: ”Îl apreciez pe domnul Becali”. E liber din decembrie 2025
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login