
Scene halucinante au avut loc după derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova 1-1. După fluierul de final al meciului, centralul partidei, Istvan Kovacs, a fost lovit de un obiect din tribune.
Deşi nu au existat probleme privind arbitrajul în acest derby, unii fani l-au înjurat pe Istvan Kovacs. Unul dintre suporteri a aruncat un obiect înspre Kovacs. Blocat pentru câteva secunde, arbitrul a luat obiectul şi a plecat spre tunelul ce ducea la vestiare.
Scene incredibile după derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova 1-1
În drumul spre vestiare, Baiaram a intrat într-un conflict cu fanii “câinilor” din zona VIP. Înjurat de suporterii lui Dinamo, Baiaram s-a certat cu unii dintre aceştia, iar pe unul dintre ei chiar l-a scuipat, relatează gsp.ro.
Fanii din Peluza Sud a lui Dinamo au comis un derapaj xenofob, scandând „Afară cu ungurii din țară”, cu referire la arbitrul Istvan Kovacs.
Fanii din Peluza Sud s-au contrat şi cu galeria Craiovei. Ultraşii “câinilor” s-au legat de decizia Curţii de Apel din Timişoara, care i-a dat câştig de cauză lui Adrian Mititelu în duelul cu Mihai Rotaru pentru palmares. „Voi nu sunteți Știința Craiova”, au scandat ultraşii “câinilor”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăCel mai scump jucător din istoria lui Real Madrid nu a mai rezistat: „E frustrat!”. Decizia luată de Mourinho
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăIon Țiriac s-a dus în biroul ministrului, dar acesta a ieșit și a exclamat: „Chemați toată presa!”
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăUnde a fost surprins Ianis Hagi, așteptat să semneze cu noua echipă
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăAmericanii, în lacrimi. Știm finala feminină de la US Open 2026
SuperLiga: Csikszereda – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Farul – UTA, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login