-
UCL: Inter – Arsenal, marți, 22:00, DGS 1
-
UCL: Bodo/Glimt – Manchester City, marți, 19:45, DGS 1
Mutarea mijlocașului ofensiv în Giulești i-a atras și reacția lui Edi Iordănescu, fostul selecționer al României, care a vorbit deschis despre decizia jucătorului și contextul în care aceasta a fost luată.
Edi Iordănescu, după ce a aflat că Olimpiu Moruțan va semna cu Rapid: ”În condiții normale, eu nu mi-aș fi dorit ca un jucător cu potențialul lui Moruțan să revină în țară”
Edi Iordănescu a explicat că situația lui Olimpiu Moruțan este una aparte, diferită de a altor internaționali români care evoluează în străinătate.
Accidentarea suferită de jucător și perioada complicată care a urmat l-au pus într-o poziție dificilă, iar revenirea în SuperLigă poate avea un efect neașteptat de pozitiv.
”Îmi pare rău că după această accidentare, din păcate a trebuit să meargă împrumut în stânga și în dreapta, iar asta l-a afectat.
În condiții normale, eu nu mi-aș fi dorit ca un jucător cu potențialul lui Moruțan să revină în țară în acest moment.
Dar, s-ar putea ca în contextul lui, care e total diferit de al lui Radu Drăgușin, o revenire în campionatul nostru să îi facă bine, să se repună pe picioare și să reintre în circuitul echipei naționale”, a declarat Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
- 2.000.000 de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, conform Transfermarkt.
Rapid, șansă de relansare pentru Olimpiu Moruțan
După doar jumătate de an petrecut la Aris Salonic, Moruțan a ales să accepte varianta Rapidului, unde speră să prindă minute și să-și recapete forma care l-a consacrat.
Giuleștiul poate deveni, astfel, locul ideal pentru o resetare, atât din punct de vedere fizic, cât și mental.
Revenirea în SuperLigă nu este privită ca un pas înapoi, ci ca o posibilă rampă de relansare, mai ales în perspectiva echipei naționale, acolo unde Moruțan rămâne un jucător cu potențial important.
Rămâne de văzut dacă mutarea la Rapid va confirma scenariul schițat de Edi Iordănescu, însă mesajul fostului selecționer este clar: pentru Moruțan, revenirea acasă ar putea fi exact ce avea nevoie.
- În România, Olimpiu Moruțan a mai evoluat pentru Universitatea Cluj, FC Botoșani și FCSB.
VIDEO cu toate declarațiile oferite de Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: rapid , edi iordanescu , olimpiu morutan , transfer olimpiu morutan , olimpiu morutan rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăCe a urmat între Andrei și Diana Șucu, după postarea controversată a mamei fotbalistului la adresa lui Daniel Pancu
Andrei Șucu (17 ani) i-a cerut Dianei Șucu (51 de ani), mama sa, să...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăFlorin Prunea a venit cu explicații, după gafa uriașă a lui Laurențiu Popescu din Craiova – Botoșani
Laurențiu Popescu (29 de ani) a comis o eroare uriașă în partida câștigată de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăIlie Dumitrescu a auzit ce a transmis Dinamo, după ce a redevenit lider și nu s-a ferit: ”Nu există așa ceva”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) a comentat în timpul emisiunii Fotbal Club declarațiile date...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmă„Dublă”: Constantin Budescu a făcut show la noua sa echipă
În vârstă de 37 de ani, Constantin Budescu a semnat cu formația Kids Tâmpa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login