-
Serie A: Pisa – Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: FC Argeș – FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
Concret, antrenorul român le-a dat jucătorilor liber cu o zi înainte de meci, ceva ce niciun tehnician al unei echipe de top nu a mai făcut vreodată în fotbalul italian, potrivit jurnaliștilor locali. Decizia a fost foarte controversată, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi inspirată.
Cristi Chivu nu a gustat gluma unui jurnalist din Italia, legat de ziua liberă acordată jucătorilor de la Inter
Potrivit presei din Italia, după meci, Chivu a acordat un interviu în direct pentru DAZN. Jurnalistul postului de televiziune a încercat să glumească pe seama deciziei:
„Voiam să te întreb cum ți-a venit ideea zilei libere și, dacă după ce ai văzut cum s-a jucat în prima repriză, ți-a trecut prin cap că mai bine nu mai faci așa ceva”.
Chivu nu a gustat deloc cele auzite și i-a răspuns pe un ton foarte serios:
„Dar de ce nu întrebi invers și spui că am câștigat tocmai datorită zilei libere? Totul e relativ. Eu n-am de ce să îmi justific deciziile și nici nu am conștiința pătată.
Eu antrenez și decid în funcție de ce văd. Și pot lua decizii chiar dacă voi, cei din fotbalul italian, nu le-ați mai văzut. Dar uneori trebuie să ai curajul să iei astfel de decizii.
Voi puteți spune dacă vi se par inspirate sau nu, dar sincer nu mă interesează. Pe mine mă interesează unde vom fi peste cinci luni”.
La rândul său, jurnalistul în cauză a concluzionat astfel:
„Am rămas cu determinarea cu care și-a motivat decizia. Eu am vrut să fac o glumă, dar nu era momentul, iar el evident că a fost ironic. Și-a apărat decizia și probabil știe și el că a luat-o pe cea corectă”.
VIDEO Rezumat Inter – Lecce 1-0
Etichete: italia , inter , cristi chivu , conferinta de presa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFăcut praf de Gigi Becali la FCSB, a ajuns ”unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Lăcătuș a vorbit despre situația de la Steaua, ultima clasată din Liga 2
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe urmează la Arena Naţională, pentru finala Europa League 2028. Anunţul primarului Ciprian Ciucu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login