
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit în cadrul unei emisiuni la care a participat despre situația transferurilor de la echipa sa. Oficialul roș-albaștrilor a ținut să lămurească un zvon lansat chiar de patronul Gigi Becali, după care să dea detalii legate de ce fotbalist urmăresc.
FCSB nu a fost foarte activă până acum în această perioadă de mercato. Campioana en-titre a României l-a adus pe Andre Duarte, dar de atunci nu a mai oficializat niciun transfer, deși se află în tratative cu anumiți jucători.
FCSB caută un mijlocaș central din afară
Recent, Mihai Stoica a dat detalii despre campania de mercato de la FCSB și a ținut în primul rând să transmită că echipa nu va aduce niciun jucător care să îndeplinească regula Under-21. Declarația sa vine în contextul în care Gigi Becali anunța că sunt șanse să mai vină un jucător eligibil, iar zvonurile îl dădeau pe Luca Szimionaș, mijlocașul de 19 ani de la juniorii lui Hellas Verona, drept posibilul transfer.
Totuși, președintele CA al clubului din București a menționat că echipa este în căutare de un mijlocaș central propus de Florin Cernat, noul director sportiv. Stoica a preferat însă să nu îi dea numele, spunând că nu vede sensul atât timp cât mutarea nu e perfectată.
“Nu e vorba de nimeni U21. Era vorba de un jucător, dar când a auzit postul pe care joacă, Gigi Becali s-a răzgândit pentru că era un post acoperit. Nu prea avea sens să aducem un jucător care vrea să joace la o echipă unde nu are unde să joace.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăGiovanni Becal a venit cu o propunere pentru FRF și LPF: ”Cum să nu poți?”
Giovanni Becali susține că echipele din România trebuie să acorde mai mult spațiu fotbaliștilor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăIanis Hagi ar urma să se transfere la o altă echipă din străinătate
Ianis Hagi ar putea schimba echipa în această vară. Internaționalul român, aflat sub contract...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăDetalii noi despre Dacia Hipster
În ultimii ani, automobilele urbane aproape au dispărut din Europa. Modelele din segmentele A...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăOfertă de 1,5 milioane de euro pentru Jovo Lukic din SuperLiga
Patronul FCSB caută soluții pentru ofensivă după plecarea lui Daniel Bîrligea și a dezvăluit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login