-
Media: Liga Digisport, vineri, 19:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, vineri, 21:00, DGS 1
Andrei Nicolescu: ”Ne-am asumat revoluția la Dinamo”
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a dezvăluit ce plan s-a pus la cale la gruparea din ”Ștefan cel Mare”.
”Ne-am asumat o revoluție în această vară la Dinamo.
Pentru prima oară după mulți ani, vrem să construim, nu doar să peticim pentru a mai supraviețui o jumătate de sezon sau unul întreg.
Sper să fi fost inspirați în alegeri, iar această construcție sperăm să fie temeinică și să se vadă încă din acest an, mai ales în ceea ce îi privește pe copiii pe care i-am transferat”, a spus Nicolescu, la podcastul ”Tare de tot”, realizat de Viorel Grigoroiu.
Oficialul ”Câinilor” a mai specificat că la Dinamo vor mai veni jucători.
”Vrem să mai aducem încă trei jucători, asta pentru a stabiliza efectivul, nu vrem să trecem prin ce am trecut în sezonul trecut.
Plafonul salarial este bun, același din finalul sezonului trecut”, a mai spus Nicolescu.
Dinamo are un lot de 24 de jucători pentru cantonamentul din Slovenia
Dinamo a început pregătirea sezonului 2024 – 2025 în cantonamentul din Brașov, iar miercuri, pe 26 iunie, a plecat în Slovenia, până pe 7 iulie.
Al doilea cantonament al formației din Ștefan cel Mare are loc la Rogaska Slatina, Slovenia, unde va disputa și trei partide amicale.
Dinamo a ajuns în Slovenia, iar Zeljko Kopic (46 ani) are la dispoziție un lot de 24 de jucători.
”24 PENTRU SLOVENIA
Câinii au ajuns la Rogaška Slatina, în Slovenia, pentru al doilea cantonament din această vară.
24 de jucători au făcut deplasarea în stagiul din Slovenia, programat până în 7 iulie.”, a anunțat Dinamo.
Lotul lui Dinamo pentru cantonamentul din Slovenia:
- Portari: Adnan Golubovic, Alexandru Roșca, Alexandros Targon
- Fundași: Cristian Costin, Josué Homawoo, Răzvan Patriche, Kennedy Boateng, Costin Amzăr, Raul Opruț, Răzvan Pașcalău
- Mijlocași: Eddy Gnahoré, Andrei Florescu, Cristian Licsandru, Alexandru Irimia, Cătălin Cîrjan, Ahmed Bani, Antonio Bordușanu, Georgi Milanov, Adrian Caragea, Dennis Politic, Raul Rotund
- Atacanți: Hakim Abdallah, Selmani Astrit, Petru Neagu
Programul meciurilor amicale pe care Dinamo le va disputa în Slovenia
Primul meci amical al lui Dinamo este programat pe data de 29 iunie, împotria celor de la NK Domzale, formație care a terminat pe locul șapte în campionatul Sloveniei.
Cel de-al doilea meci de pregătire va fi tot împotriva unei formații din Slovenia, NK Kety Emmi & Impol Bistrica, liga a doua din Slovenia.
Ultimul meci amical al ”Câinilor” va avea loc cu doar o zi înainte de întoarcerea în România, împotriva celor de la FC Kryvbas, formație care a terminat pe locul trei în campionatul Ucrainei.
- Dinamo – NK Domzale – 29 iunie, ora 18:30, ora României
- Dinamo – NK Kety Emmi & Impol Bistrica – 5 iulie, ora 18:30, ora României
- Dinamo – FC Kryvbas – 6 iulie, ora 17:00, ora României
Etichete: transferuri dinamo , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFotbalistul Oțelului, în extaz după ce gălățenii au încheiat seria neagră de rezultate: ”A fost greu…” / ”Am fost mai buni și meritam victoria!”
După o serie de nouă meciuri la rând fără victorie, a 10-a partidă a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi, dezlănțuit: ”Cea mai proastă repriză care a fost vreodată! E totul de la atitudinea jucătorilor”
Aflate la egalitate de puncte înaintea partidei, 20, la 5 lungimi în urma ocupantelor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorinel Munteanu, eliberat după victoria din minutul 90+5 în fața “Regelui” Hagi: ”Sper ca acest rezultat să readucă lumea la stadion” / ”Putem vorbi despre astfel de obiective în iarnă”
Oțelul a depășit criza începută după victoria din 30 august în fața celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Rațiu, dorit de încă o echipă uriașă din Europa! Ce formație pune pe masă 10 milioane de euro pentru transferul românului
Andrei Rațiu a continuat forma bună arătată la Campionatul European din vară și a...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login