-
Serie A: Cagliari – Milan, vineri, 21:45, DGS 1
-
La Liga: Rayo – Getafe, vineri, 22:00, DGS 2
Victimele petreceau într-un bar exclusivist, Le Constellation, iar în jurul orei locale 01:30 subsolul a luat foc, iar flăcările s-au extins la suprafață. ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional.
Galerie Foto
Președintele Elveției și-a anulat discursul de Anul Nou, după tragedia de Revelion. Premieră în 85 de ani
La câteva ore de la tragedie, s-a luat o primă decizie la cel mai înalt nivel. Potrivit presei din Elveția, președintele Guy Parmelin nu va mai transmite public mesajul de Anul Nou, care ar fi fost programat în prima zi din ianuarie, din respect pentru familiile sutelor de victime.
În Elveția, mesajul prezidențial de Anul Nou este o adevărată tradiție și de obicei se transmite la SRG, televiziunea publică. Din 1941 încoace, de când tradiția a devenit anuală, este pentru prima dată când nu este respectată, ceea ce confirmă dimensiunea tragediei din Crans-Montana.
Mandatul prezidențial durează un singur an în Elveția, iar Guy Parmelin a preluat funcția chiar pe 1 ianuarie. Anterior, a mai fost președinte în perioada 2021-2022.
Autoritățile iau în calcul inclusiv ipoteza unui atac terorist
Până acum, două ipoteze sunt luate în calcul. Prima ar fi un incendiu cauzat de materiale pirotehnice aprinse înauntru, așa cum s-a întâmplat, de pildă, și la tragedia de la Colectiv din 30 octombrie 2015. A doua variantă ar fi un atac terorist.
La ora locală 10:00 urmează să aibă loc o conferință de presă. În acest moment, Elveția a interzis toate zborurile deasupra regiunii Crans-Montana.
Cei de la Blick au reușit să ia legătura cu fostul patron al localului. Acesta le-a spus jurnaliștilor că localul nu avea decât o singură cale de acces spre exterior, iar în urmă cu doi ani le-a spus autorităților că nu acest lucru nu este în regulă: „M-am gândit că, dacă se creează panică, cum aș putea să ies la suprafață?”.
De asemenea, bărbatul crede că actualii patroni au permis un număr mai mare de persoane înauntru decât ar fi prevăzut legea.
Schiul rămâne cel mai popular sport de iarnă de pe planetă, iar Elveția este una dintre țările renumite pentru resorturile pe care le oferă.
Etichete: elvetia , presedinte , schi , revelion , guy parmelin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăOUT! Pleacă de la Barcelona și are oferta pe masă de la un alt ”colos”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăJude Bellingham a decis să vorbească și internetul a ”explodat”: ”Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăUnic! Un star al Spaniei poate intra în istorie, dacă va câștiga Cupa Mondială 2026
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăJoan Laporta a pus presiune pe arbitraj, înainte de finala Spania – Argentina
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login