
Cristi Borcea (55 de ani) e de părere că Turcia e mare favorită în duelul de la baraj cu România. Cel supranumit “Leonidas” în perioada în care conducea Dinamo consideră că tricolorii au numai 20% şanse de a trece de Turcia şi a merge în finala pentru Mondialul din 2026. Turneul final al Campionatului Mondial din 2026 se vede exclusiv în Universul Antena.
Borcea se bazează pe Radu Drăguşin, Andrei Raţiu şi Ianis Hagi în duelul tricolorilor cu Turcia. Fostul preşedinte executiv al “câinilor” îi consideră pe cei 3 cei mai valoroşi jucători din lotul lui Mircea Lucescu (80 de ani).
Cristi Borcea, despre barajul cu Turcia: “20% avem şi noi şansa noastră”
Totodată, Cristi Borcea se bazează şi pe experienţa lui Mircea Lucescu la baraj. De altfel, “Il Luce” a şi fost în trecut selecţionerul Turciei.
“(n.r: despre duelul cu Turcia) Foarte greu, dar avem 3 jucători mai buni şi de nivelul primelor 10 campionate din lume. Drăguşin, să se refacă, Raţiu şi Ianis Hagi. Ianis de fiecare dată când a intrat a fost decisiv pentru echipa naţională.
Experienţa lui nea Mircea n-o are niciun antrenor în Europa în momentul de faţă. Are 50 de ani de antrenorat la cel mai înalt nivel. Nu există altcineva mai bun decât nea Mircea, dar trebuie să recunoaştem că echipa Turciei este mult peste nivelul nostru. 20% avem şi noi şansa noastră, dar va fi foarte greu”, a declarat Cristi Borcea în exclusivitate pentru AntenaSport.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăJoao Paulo a înscris primul gol pentru FCSB! Execuţie de senzaţie a jucătorului de naţională
Joao Paulo (27 de ani) a marcat primul lui gol în tricoul FCSB-ului. Este...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăMirel Rădoi i-a dat credit, dar Târnovanu a făcut cadou două goluri pentru Farul!
Chiar dacă Gigi Becali a anunţat că nu mai joacă cu Ştefan Târnovanu între...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNaţionala nevăzătorilor, victorie de senzaţie cu Grecia într-un meci de pregătire pentru European
România e o forţă în Europa la fotbal pentru nevăzători. Băieţii se pregătesc acum...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNaţionala nevăzătorilor, victorie de senzaţie cu Grecia într-un meci de pregătire pentru European
România e o forţă în Europa la fotbal pentru nevăzători. Băieţii se pregătesc acum...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login