
-
Media: Fotbal European, marți, 21:00, 22:45 și 23:59, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, marți, 17:30, DGS 1
La finalul duelului de la Koln, căpitanul „Diavolilor Roșii” și unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume, a fost întrebat dacă l-a impresionat vreun adversar, iar superstarul lui Manchester City l-a indicat pe Denis Drăguș.
Denis Drăguș nu are timp de laudele lui Kevin De Bruyne
Luni, la conferința de presă premergătoare duelului cu Slovacia, atacantul de 24 de ani a fost pus să comenteze cuvintele lui De Bruyne.
Prin răspunsul dat, Drăguș a dovedit că nimic nu îl poate face să se deconcentreze de la obiectivul stabilit încă de la început, calificarea în optimile turneului.
„Mă bucur când sunt apreciat, că am putut să lăsăm ceva acolo pe teren, că am arătat că avem și noi puterea de a ne lupta cu cei mai buni.
Dar, pentru mine, important e că n-am reușit să câștigăm, restul mai puțin”, a declarat Drăguș.
Declarația lui Kevin De Bruyne
„(n.r. Cine te-a impresionat din tabăra României?) Atacantul (n.r. Denis Drăguș) a fost foarte bun, periculos, dar cred că noi am jucat bine și că ne-am făcut treaba”, a declarat De Bruyne la finalul partidei, potrivit iamsport.ro.
Programul din grupa României la EURO 2024
![]()
Etichete: romania , belgia , kevin de bruyne , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăMesajul emoționant postat de Rapid pentru tânărul suporter care și-a apărat profesoara, la Bistrița: „Giuleștiul te așteaptă”
Incidentul care a șocat România de la o școală din Bistrița are urmări și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSingur pe teren: cum a fost surprins Dennis Man, după FC Porto – PSV 0-1
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT de 11 luni, fostul atacant al Barcelonei a făcut anunțul: „Sunt gata!”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIonel Ganea s-a pronunțat înainte de FCSB – Rapid
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login