Connect with us

Alte Sporturi

Nota primită de Ianis Stoica după ce a jucat 61 de minute în meciul cu liderul FC Porto

Nota primită de Ianis Stoica după ce a jucat 61 de minute în meciul cu liderul FC Porto

Ianis Stoica (23 de ani) a jucat 61 de minute în meciul pierdut de echipa lui, în deplasare, cu FC Porto. Porto – Estrela Amadora 3-1 s-a văzut în direct în AntenaPLAY şi a fost în format LIVE VIDEO pe AS.ro şi în aplicaţia AntenaSport.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Stoica a bătut autul şi i-a pasat mai apoi lui Cabral, care a oferit assist-ul la faza golului egalizator al Estrelei, reuşit de Marcus. FC Porto s-a impus cu 3-1, printr-o “dublă” a lui Sami Aghehowa şi o reuşită a lui Moura. Porto are un parcus extraordinar în acest sezon în Liga Portugal, cu 13 victorii şi un egal în 14 partide. Cu 40 de puncte, Porto e la 5 puncte peste locul 2, ocupat de campioana Sporting şi la 8 puncte de echipa lui Mourinho, Benfica, ce se află pe 3.

Nota primită de Ianis Stoica după ce a jucat 61 de minute în Porto – Estrela 3-1

Pentru prestaţia lui din meciul cu FC Porto, Ianis Stoica a fost notat cu 6.3 de site-ul de specialitate sofascore.ro. Românul a fost înlocuit în minutul 61 cu Jefferson Encada, la scorul de 1-1. Ianis Stoica a avut o eficienţă a paselor de 67%, 6 din cele 9 pase ale sale atingându-şi ţinta.

După schimbare, Ianis Stoica a apărut cu un bandaj cu gheaţă la genunchi. Să sperăm că jucătorul român nu s-a accidentat serios şi va fi apt pentru următorul meci al Estrelei, acasă, cu Moreirense, care se va disputa sâmbătă, de la 22:30.

Ianis Stoica a evoluat în 13 dintre cele 14 meciuri disputate de Estrela în acest sezon în Liga Portugal. El are 2 goluri şi 2 assist-uri în prima ligă portugheză. În acest moment, Estrela Amadora este pe locul 14 în Liga Portugal, cu 14 puncte. Liga Portugal e transmisă în România în exclusivitate în AntenaPLAY.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi