Real Madrid avea nevoie disperată de cele trei puncte în fața Celtei pentru a se apropia de liderul Barcelona, dar oaspeții au făcut un meci solid, care l-a avut în prim plan și pe portarul român Ionuț Radu.
Acesta a avut șapte intervenții salvatoare în fața lui Vinicius, Mbappe și Bellingham, fiind desemnat cel mai bun jucător al meciului.
- Ambele goluri au fost marcate de Swedberg (53′ și 90+3′).

Laude la adresa lui Ionuț Radu pentru evoluția cu Real Madrid
Venit în vara trecută la Celta de la Venezia, Radu i-a cucerit repede pe spanioli pentru evoluțiile sale. Împotriva formației lui Xabi Alonso, internaționalul român a fost lăudat peste tot în presa iberică.
”Este corect să recunoaștem că cea mai bună ocazie din primele momente a fost a lui Real Madrid. A fost o lovitură de cap a lui Bellingham pe care Radu a parat-o cu brio. Celta Vigo are un portar care câștigă puncte. Radu a menținut egalitatea și la faza la care Vinicius a centrat în careu, iar portarul român a ieșit foarte bine” a notat Marca.
3.500.000 de euro
- 18 partide a jucat Ionuț Radu pentru Celta Vigo în acest sezon.
Ce a transmis Ionuț Radu după Real Madrid – Celta Vigo 0-2
După fluierul final, portarul român a vorbit despre victoria obținută de echipa sa, dar și despre cum s-a acomodat acesta de la venirea în Spania.

”O victorie pe Bernabeu este întotdeauna diferită de alte victorii, clar. Sunt foarte fericit cu acest grup, care este incredibil, e ca o familie. Am luptat până la final și cu toții am văzut rezultatul.
În fotbal există momente negative, momente obișnuite și momente pozitive. Ce s-a întâmplat în alte meciuri se poate întâmpla oricând, iar acum ne bucurăm de această victorie și ne gândim deja la Europa de joi.
(n.r. Un mesaj pentru suporteri) Sunteți incredibili, vă iubesc, vă iubesc”, a declarat Ionuț Radu, la finalul partidei.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEveniment special, la 6 luni de la decesul lui Mircea Lucescu! Gică Hagi și alte nume uriașe și-au anunțat prezența
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCe nebunie! Andrei Șucu, GOL în minutul 90+4 din Rapid – FC Argeș! Dan și Diana Șucu, în delir
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăBogdan Andone, discurs furibund la adresa arbitrilor, după Rapid – Argeș: „Liniile arată ce vor ei”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăConvocat de Gică Hagi, a fost cel mai slab de pe teren
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login