-
CM handbal feminin: România – Senegal, vineri, 16:30, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – Unirea Slobozia, vineri, 20:30, DGS 1
Always Ready a deschis scorul rapid, prin Triverio (13), iar Aurora a rămas în inferioritate numerică în minutul 26, după ce Torrico a văzut două cartonașe galbene în decurs de câteva secunde. Cu toate acestea, oaspeții au întors rezultatul grație dublei lui Viviani (29, 40).
Portarul Alain Baroja a marcat din penalty în minutul 90+5 al meciului Always Ready – Aurora, dar a primit gol imediat, de la mijlocul terenului
Cele două formații au intrat la egalitate la cabine, după ce Saucedo (45+2) a transformat un penalty în prelungirile primei reprize. În partea a doua, Always Ready a revenit la conducere, în urma reușitei lui Bobadilla (63).
Sejas (77) a primit un cartonaș roșu direct și Aurora a rămas în 9 oameni. Paniagua (82) a dus scorul la 4-2, iar în minutul 90+5 gazdele au beneficiat de încă o lovitură de pedeapsă. De această dată, portarul Alain Baroja (36 de ani) și-a asumat răspunderea executării.
Goalkeeper-ul a înscris cu emoții, a celebrat reușita alături de colegii săi, apoi ”a uitat” să mai revină între buturi. În momentul în care adversarii au repus balonul de la mijlocul terenului, Baroja se afla la aproximativ 20 de metri de poarta sa.
Huayhuata (90+6) a observat acest lucru și a profitat de neatenția portarului. A șutat de la jumătatea terenului și a stabilit scorul final: 5-3.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În urma acestui succes, Always Ready și-a consolidat poziția de lider în Bolivia, cu 65 de puncte, cu 4 lungimi peste următoarea clasată, The Strongest, în timp ce Aurora este ultima, cu minus două puncte (a fost sancționată cu 33 de puncte), și nu mai poate spera la salvarea de la retrogradare.
Citește și:
Etichete: gol portar , bolivia , gol mijlocul terenului , always ready , portar penalty , alain baroja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFranța – Anglia 0-3, ACUM, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Elevii lui Deschamps, făcuţi şah-mat!
Min. 18: Ocazie Anglia! Saka scapă spre poartă din nou, dar şutul e blcat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAdrian Mihalcea, la pământ după 0-4 cu Universitatea Craiova: „Nu îmi explic!”
Primul gol al duelului din Bănie a fost marcat de Teles, în minutul 62....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGabriela Bratosin, reporterul AntenaSport, a oferit ultimele detalii înaintea finalei mici Franța – Anglia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gabriela Bratosin, reporterul AntenaSport,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA început Liga 1: autogol de cascadorii râsului la Universitatea Craiova – UTA Arad
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login