
Dinamo a avut datorii uriaşe, dar a reuşit să-şi revină pe plan financiar, dar şi fotbalistic. Acum, clubul mai are un deficit de 2,5 milioane de euro. O sumă care – crede Andrei Nicolescu – se va închide anul vitor, iar Dinamo va trece pe profit.
”Dacă ne referim doar la ceea ce înseamnă operațional, fără să ne gândim la datoriile mai vechi, costul apropo de insolvență, datoriile pe care le-am adus de acolo, suntem undeva la 2,5 milioane deficit.
Cu tot cu transferuri și toate cheltuielile pe care acționarii și le-au asumat pentru prognoza acestui an competițional. Dinamo se consolidează, iar anul viitor putem face mai bine lucrurile pe fiecare palier. România este o platformă foarte bună pentru transferurile de jucători.
Eu sunt convins că Dinamo va opri acest deficit sau probabil va fi pe plus în momentul în care va opera foarte bine cu jucătorii, începând de la academie până în sistemul în care să îi pună în valoare”, a spus Andrei Nicolescu pentru zf.ro.
Mai mult, clubul are de încasări anuale din sponosizări, de 2,3 milioane de euro. ”Noi, din sponsori, primim mult mai puțin decât ne-am dori. Targetul a fost de trei milioane de euro, dar nu atingem atât, cred că 2,3 milioane de euro. Din cauza istoricului de brand există și o reticență a oamenilor de afaceri când vine vorba de fotbal, din cauza managerilor care apăreau cu povești în media ce nu aveau legătură cu clubul. Noi am țintit trei milioane, dar cred că putem atrage cinci. Chiar dacă Dinamo nu ar câștiga campionatul an de an și ar performa fără fluctuații, participând an de an în cupele europene, cred că potențialul este de cinci milioane”, a mai spus Andrei Nicolescu pentru sursa citată.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe dezastru: 0-4 în UEFA Champions League, după ce au pierdut și titlul în ultima etapă!
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCei de la FCSB au rămas fără cuvinte: jucătorul se antrenează la Berceni, dar a semnat și cu altă echipă!
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă două zile, Gavi a rupt tăcerea despre bătaia cu Paredes! Spaniolul a surprins pe toată lumea
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăI-au pus oferta pe masă lui Vinicius, după Cupa Mondială! Contract pe 5 ani
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin

You must be logged in to post a comment Login