-
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, luni, 20:30, DGS 1
Vlad Chiricheș s-a despărțit de FCSB în vara lui 2026, dar încă nu s-a retras din activitate și este așteptat ca în perioada următoare să ia o decizie în privința viitorului său. Chiar dacă Mihai Pintilii (41 de ani), nașul lui Vlad Chiricheș, a susținut că acesta s-a retras, fostul mijlocaș de la FCSB a spus contrariul.
Vlad Chiricheș nu consideră că s-a făcut de râs la FCSB, în finalul sezonului 2025/2026
Revenit la FCSB în vara lui 2023, Vlad Chiricheș a intrat în dizgrațiile lui Gigi Becali în sezonul 2025/2026, urmând ca la finalul stagiunii să se încheie lucrurile între fotbalist și club.
Dacă Gigi Becali spunea despre Vlad Chiricheș că ajunsese să se facă de râs pe teren, acum, fotbalistul susține că nu a simțit în vreun moment că evoluțiile sale au fost dezamăgitoare
”(n.r. Doreai o altfel de abordare din partea celor de la FCSB? Poate să te sune direct, să vorbiți așa cum ați vorbit în momentul în care ai venit?). Da. În perioada aia totul era prin intermediul presei. Tot ce auzeam, auzeam din presă. Da, îmi doream să fi avut o despărțire diferită.
(n.r. Dar când l-ai auzit pe patron spunând că te faci de râs jucând în continuare, tu, care ai jucat la Tottenham, la Napoli, ai peste 70 de selecții la națională, cum ai perceput declarația asta?) Da, mie nu mi s-a părut că, în jocurile pe care le-am jucat la această echipă, m-am făcut de râs în vreun fel.
E normal să faci greșeli când joci fotbal. Nu știu dacă e vreun jucător care nu greșește niciodată. Până la a mă face de râs cred că e cale lungă. Dar asta era gândirea dânsului.
(n.r. Dar când ai venit la FCSB, știai unde vii. Bănuiesc că au fost și oameni cu care ai vorbit înainte. Știai că au mai fost cazuri în care și alți jucători au ”beneficiat” de același tip de declarații.
Te gândeai că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva? Sau a fost mai mult decât îți imaginai că se poate întâmpla?) Probabil prima gândire asta este, că ție nu poate să ți se întâmple. Nu știu, având în vedere de unde veneam, anii jucați în afară, mă gândeam că nu poate să mi se întâmple mie așa ceva.
(n.r. Au fost colegi sau apropiați care, în acel moment, îți spuneau: ”De ce nu pleci? De ce stai să înduri toate acestea? Ești Chiricheș până la urmă…”) Da, au fost… Și mă gândesc că s-a transmis cumva și un mesaj destul de puternic, care nu a ajutat foarte mult echipa în momentul ăla.
Pentru că gândirea unor jucători tineri ar fi: ”Dacă acestui individ i se poate întâmpla, e clar că pentru restul va fi ceva mult mai grav”. Și asta cumva aduce și o crispare în jocul unui fotbalist tânăr. Tind să cred că nu a fost foarte inspirat.
(n.r. Și teama că poate fi și el schimbat rapid, dacă asta s-a întâmplat cu Chiricheș? Cum percepe un jucător acest lucru? Se grăbește să facă niște lucruri bune în prima repriză, pentru că altfel, dacă nu-i iese jocul, poate să fie schimbat?)
Cam așa a fost. După părerea mea, mulți jucători știu că vine minutul 45 și se iau decizii și, de foarte multe ori, încearcă să facă mai mult decât este necesar. Și atunci când îți dorești să faci mai multe, de obicei reușești puține și nu-ți mai iese jocul. Când, pe lângă presiunea adversarului și a ideii de a câștiga, vine și cea a schimbării, e clar că nu e ceva bine”, a spus Vlad Chiricheș, la Interviurile Digi Sport.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Vlad Chiricheș și-a tunat Ferrari-ul 812 în valoare de 500.000 de euro: întoarce toate privirile
Până să decidă dacă-și va continua cariera de fotbalist sau va agăța ghetele-n cui, Chiricheș a dat ”o adevărată lovitură” pe plan personal. Pasionat de mașini puternice și de colecție, fostul internațional român și-a tunat Ferrari-ul 812, a cărui valoare este estimată la aproximativ 500.000 de euro.
Galerie Foto
Bolidul său are acum un nou ”look”, unic, spectaculos, care întoarce toate privirile. De la jante, la suspensii și bodykit, totul este personalizat (FOTO sus). Supercar-ul lui Vlad Chiricheș ”ascunde” sub capotă un motor de 800 de cai putere. Ferrari 812 poate ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 340 km/h.
Pasiunea lui Chiricheș pentru mașini este cunoscută printre apropiații săi. Când a fost rugat să-l caracterizeze într-un singur cuvânt pe fostul său coleg de la FCSB și de la naționala României, Raul Rusescu a spus: ”Mașină”.
Recent, a apărut informația potrivit căreia Vlad Chiricheș s-a înscris la cursurile școlii de antrenori de la Coverciano, iar în toamna acestui an va da examenul pentru dobândirea Licenței B, care i-ar permite să pregătească echipe de juniori și de amatori.
Vlad Chiricheș, cvadruplu campion al României
Vlad Chiricheș are 4 titluri de campion al României în palmares, toate câștigate cu FCSB, și 78 de selecții la naționala României.
În plus, fundașul a adunat peste 100 de meciuri jucate în Serie A și alte zeci de partide în cupele europene. De-a lungul carierei, pentru Chiricheș s-au plătit nu mai puțin de 29,6 milioane de euro în total.
- FC Ardealul, Benfica U19, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii, FCSB, Tottenham, Napoli, Sassuolo și Cremonese sunt echipele din CV-ul lui Chiricheș.
În ultima perioadă, presa din Turcia a scris intens despre o posibilă mutare a lui Vlad Chiricheș în SuperLig, la Gaziantep.
- În 2014, cota de piață a lui Vlad Chiricheș era de 11 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , vlad chiriches fcsb , interviurile digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de secunde în urmăVlad Chiricheș l-a contrazis pe Gigi Becali
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de secunde în urmăItalienii au scris 6 cuvinte despre Daniel Bîrligea, după ce a jucat în Frosinone – Venezia 3-2
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de secunde în urmăGigi Becali nu s-a abținut la adresa lui Vali Crețu: ”Îți dai seama”
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăS-a terminat! Pe final de mercato, Rapid a făcut marele anunț
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login