
Ungaria a fost învinsă de Germania, 0-2, în a doua rundă a Grupei A, de la EURO 2024.
Marco Rossi a criticat arbitrajul după Germania-Ungaria 2-0
După meci, antrenorul ungurilor, Marco Rossi, a analizat prestația echipei sale. Tehnicianul a criticat deciziile arbitrului olandez Danny Makiele, despre care a declarat ca “a avut cea mai slabă pestație”.
”Am lucrat la tactică, mentalitate, și sunt mândru de performanța băieților. Poți pierde în fața Germaniei, au jucători de clasă mondială. Tactica noastră a fost acceptabilă, am încercat să-i împingem la margine, dar au jucători de clasă, iar fundașii noștri centrali au întârziat de multe ori.
Am avut ocaziile noastre, dar nu am avut noroc. Dar ceea ce a făcut arbitrul astăzi a fost un dublu standard. El a aprobat un gol când Orban a fost împins, dar de cealaltă parte a anulat pentru un fault identic. Arbitrul a fost cel mai slab de pe teren, chiar dacă germanii ar fi câștigat oricum”, a declarat Marco Rossi, după meci.
Marco Rossi: ”Suntem deja cu un picior în afara Campionatului European”
Tehnicianul a declarat că a purtat o discuție cu jucătorii pe care îi pregătește. Rossi a ”promis” că Ungaria va face tot posibilul să câștige următorul meci, chiar dacă echipa se află deja cu un picior în afara Campionatului European.
„Le-am spus băieților după meci că greșelile fac parte din joc. Germanii sunt o echipă mult mai valoroasă, sunt favoriți la turneu, nu au avut nevoie de ajutorul arbitrajului. Suntem deja cu un picior în afara Campionatului European. În ultimul meci vom face tot ce putem pentru a nu pleca fără punct, pentru că merităm mai mult.
Scoția este o echipă puternică din punct de vedere fizic. Trebuie să arătăm ce ne cer fanii. Ei nu sunt proști, știu la ce nivel suntem, pot accepta greșeli, doar vă roagă să vă scuipați plămânii pe teren, dar pentru asta trebuie să fim bine organizați tactic. Ne vom pregăti și vom da totul”, a declarat antrenorul, potrivit Nemzeti Sport.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăNovak Djokovic a făcut anunțul. Premieră după 11 ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăTransferat ca vedetă, cea mai scumpă achiziție din istoria clubului nu a trimis niciun șut pe poartă în 3 meciuri
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăPreședintele clubului a murit, cu două săptămâni înainte de a împlini 58 de ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă”L-aș vedea pe Mutu antrenor la FCSB” / ”M-ai nenorocit!” Dialog spumos în direct la Digi Sport
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login