
Fără selecţionerul legendar Dick Advocaat (78 de ani), care a lipsit de la meciul decisiv cu Jamaica, invocând probleme familiale, naţionala statului Curacao s-a calificat la Campionatul Mondial din 2026, turneu final care se vede în România exclusiv în Universul Antena.
Curacao a obţinut egalul de care avea nevoie în meciul decisiv, din deplasare, cu Jamaica. S-a terminat 0-0, jamaicanii având nevoie de victorie pentru a merge la World Cup.
Curacao s-a calificat la World Cup 2026! A doborât recordul celei mai mici ţări care merge la un Campionat Mondial de Fotbal
Curacao a scris istorie odată cu calificarea la Mondialul american. Ea a devenit cea mai mică ţară prezentă la un Campionat Mondial de Fotbal. Curacao are o populaţie de puţin peste 150.000 de locuitori şi o suprafaţă de numai 444 km pătraţi.
„Este punctul culminant al unui proiect de Cupă Mondială pe care l-am început în 2004. Nu am încetat niciodată să credem. După 21 de ani, am reușit să finalizăm proiectul de Cupă Mondială pe care l-am început în 2004. Este un sentiment extraordinar, minunat. Suntem mici ca mărime, dar mari în suflet și inimă”, a declarat preşedintele Federaţiei de Fotbal din Curacao, Gilbert Martina, imediat după calificarea istorică.
„Cred că succesul nostru s-a datorat perseverenței. Cu toții am crezut că într-o zi ne vom califica la Cupa Mondială și, în sfârșit, am reușit”, a adăugat Martina, citat de Marca.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăMarele Ronaldo a dat verdictul înainte de Spania – Argentina, finala Cupei Mondiale 2026: „Va câştiga uşor uşor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ronaldo Nazario a dat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGestul superb făcut de jucătorii Angliei după finala mică de la Cupa Mondială! L-au chemat pe podium şi i-au oferit o medalie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Naţionala Angliei a încheiat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPetrolul – Dinamo, LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 1. Nuno Campos și Ricardo Sousa debutează în SuperLigă!
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăU Cluj – Farul Live Video, 17:00, Digi Sport 1 | Ioan Ovidiu Sabău față în față cu fosta echipă
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login