
Gino Iorgulecu îi dă credit tot lui Mircea Lucescu şi pentru meciul decisiv de la baraj. Şeful LPF crede că nu este oportună o schimbare a selecţionerului. Motivul? Timpul scurt pentru pregătirea partidei.
“Dacă evaluăm și suntem pe locul 3 este o nereușită. O campanie care nu a fost chiar bună, dar sperăm acum la baraj, vedem cu cine picăm. Șanse mai sunt și trebuie să sperăm. Vedem exemplul Italiei, de 3 ori campioană mondială, cu jucători importanți, dar care are mari probleme. Mai avem șanse.
Dacă se schimbă acum selecționerul credeți că vine cineva și face minuni la un baraj? De bine, de rău, Mircea Lucescu este cel care cunoaște foarte bine jucătorii. A avut momente în care echipa a jucat foarte bine, vă dau exemplu prima repriză din Bosnia. Dacă avem toți jucătorii valizi, atunci este o șansă mare să ne calificăm la Mondial.
Dacă schimbăm selecționerul, ce poate face cel care vine? Se va sta foarte puțin înaintea barajului. Ce să faci într-o săptămână, poate nici atât?”, a spus Gino Iorgulescu, pentru digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăRonaldo, atacat de fostul vârf al lui Real Madrid: „Nu se mai ține pe picioare”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmă”Care a fost cel mai mare portar român din istorie?”. Reacția lui Bogdan Stelea
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmă”O să vadă el ce înseamnă să fii fluierat de 84.000 de euro!” Mutu a spus ce crede de Drăguș
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăDupă ce a ratat transferul la Barcelona, Julian Alvarez a făcut schimbarea: impresarul lui Rodri!
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login