
“Ce ai simţit când a fost eliminat Rădoi?” a fost întrebarea care i-a fost pusă lui Nicuşor Bancu la final de partidă. Jucătorul a dat o replică sinceră: “Nimic!”. El a continuat: “Am jucat bine şi fără el”. Semn că oltenii pot să facă faţă oricărei provocări, chiar şi atunci când tehnicianul le este trimis în tribune!
Cât priveşte cheia succesului cu Rapid Viena, Bancu crede că meciul a fost bine pregătit: “Îmi pare bine că am fost o echipă unită. Nu e uşor să câştigi aici. Am început să fim mai încrezători în forţele noastre. Vreau să fiu bucuros de ce am realizat astăzi. Dacă jucăm la acest nivel, este greu să ne stea cineva în cale. Am pregătit foarte bine meciul, am avut mentalitate de învingători, agresivitate. Ne aşteptam să facem o partidă bună şi chiar a fost”, a declarat jucătorul Craiovei la digisport.ro.
Legat de tensiunile din Bănie, cu fanii, Bancu crede că au fost pozitive: “Trebuia şi un foc de paie ca să ne revenim! Suntem pe drumul cel bun”.
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0, în deplasarea de la Austria Viena. Echipa lui Mirel Rădoi a obţinut astfel prima victorie în grupa din Conference League. Craiova a pierdut cu Rakow, cu 2-0, în deplasare şi a făcut egal acasă, 1-1, cu Noah.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăCum și-a demis echipa de Champions League antrenorul: peste un milion de euro pentru 15 zile de muncă!
Antrenorul interimar Dirk Kuyt (46 de ani) a fost dat afară de Fenerbahce, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăSpania – Anglia 2-3 / Belgia – Italia 4-1 / Franța – Turcia 2-1 / Croația – Cehia 2-1. Programul ultimei etape din Nations League
Ultima etapă din UEFA Nations League începe duminică, de la ora 16:00, iar duelurile...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăMihai Stoica a primit un mesaj de la Marius Șumudică, după plecarea de la FCSB și n-a rămas ”dator”
Mihai Stoica (61 de ani) a plecat de la FCSB, după o colaborare de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăBen Shelton-Arthur Fils 6-2, 3-6, 6-3 / Alexander Zverev-Rafael Jodar 6-4, 6-4, în Grupa A de la Turneul Campionilor
Turneul Campionilor a început duminică, 15 ianuarie, când au fost programate primele două meciuri...
De admin

You must be logged in to post a comment Login