-
Europa League: Basel – FCSB, joi, 19:45, DGS 1
-
Conference League: Rapid Viena – Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1
Campioana României a rămas în zece după doar 12 minute, în urma hențului stupid comis de Târnovanu. La faza imediat următoare, lovitura liberă trimisă de Shaqiri l-a lovit în mână pe Ngezana, iar centralul a dictat penalty.
Presa din Elveția l-a ironizat pe Elias Charalambous: „Măcar și-a pus un palton”
În partea a doua a primei reprize, FCSB a dat semne de revenire, deși era în inferioritate numerică. Până atunci, însă, Basel a fost în control, iar antrenorul principal al roș-albaștrilor a fost ușor ironizat de elvețieni.
Aflat la marginea terenului, Lucas Werder, reporterul special al celor de la Blick, a spus despre Elias Charalambous următoarele:
„Aparent, antrenorul FCSB-ului nu poate să se încălzească de pe urma prestației echipei sale de până acum. Măcar cipriotul și-a pus un palton negru. Echipa sa nu se descurcă, totuși, nici prea rău”.
Charalambous a început meciul cu o geacă albastru deschis, dar pe parcursul meciului și-a pus peste un palton negru. La ora meciului, la Basel au fost aproximativ 8 grade.
Galerie Foto
VIDEO cu cartonașul roșu primit de Ștefan Târnovanu
VIDEO cu penalty-ul comis de Siyabonga Ngezana
Etichete: presa din elvetia , elias charalambous , basel fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăHarry Kane a revenit cu un mesaj pe rețelele sociale, după ce a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăDeco s-a decis, după El Clasico: transfer de 35.000.000€ la Barcelona
Deco (49 de ani), directorul sportiv al celor de la Barcelona, s-a convins după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăAnamaria Prodan l-a descris pe Laurențiu Reghecampf în câteva cuvinte, după FCSB – Rapid 4-1
FCSB a câștigat derby-ul cu Rapid, scor 4-1, pe Arena Națională, iar Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăDupă ce a divorțat de cinci ori, fostul Balon de Aur a apărut la gală cu iubita cu 38 de ani mai tânără
A fost o ”ploaie” de vedete, așa cum era de așteptat, la gala Balonului...
De admin

You must be logged in to post a comment Login