
Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, s-a plâns de arbitraj, după remiza obţinută de olteni dramatic, în minutul 90+9, în meciul cu Rapid, scor 2-2. Nsimba a marcat golul victoriei dintr-un penalty neacordat în primă fază de centralul Marcel Bîrsan.
Mirel Rădoi a avut o ieşire nervoasă şi a plecata vestiare, după ce a văzut că Bîrsan nu a acordat nimic la lovitura primită de Etim de la Aioani. După consultarea VAR, Craiova a primit penalty.
Mihai Rotaru, după Universitatea Craiova – Rapid 2-2: “Arbitrul i-a scos din 16 metri”
Mihai Rotaru s-a plâns la finalul partidei de maniera de arbitraj a lui Bîrsan şi consideră că arbitrul a scos-o pe Rapid din propriul careu, în momentele foarte bune de joc ale oltenilor.
De asemenea, el a înţeles şi ieşirea nervoasă a lui Mirel Rădoi şi a cerut respect din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor:
“Când au marcat, m-am gândit că nu e problemă, îi batem 4-1. Era un meci pe care îl dominam complet, golul nu avea cum să nu vină. În minutul 2 al reprizei a doua, ocazie mare. Am pus presiune. Arbitrul i-a scos din 16 metri, ne-a trimis pe noi în jumătatea noastră, a creat un sentiment de frustrare.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConducerea de la Craiova i-a ”luat tare” pe jucători, după 0-1 cu Levski în UCL: ”Au jucat pe vârfuri”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA tras concluzia după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Puteam să câștigăm la o diferență mai mare”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA lucrat cu amândoi la Craiova și a spus care e diferența dintre Coelho și Rădoi. ”Foarte inteligent”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJulio Velasquez, după Levski – Craiova 1-0: ”Mi-ar plăcea să câștig cu 20-0”. Cum a numit-o pe Universitatea
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login