-
Liga 2: Poli Iași – Bihor Oradea, vineri, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
La debutul în noul sezon, trupa antrenorului român câștigase cu 5-0 cu Torino, însă apoi pierdea cu 1-2 cu Udinese, respectiv cu 3-4 cu Juventus. În urma acestor eșecuri, Chivu fusese criticat destul de dur de Walter Zenga, un personaj foarte bine cunoscut atât în Italia, cât și în România.
Walter Zenga, noi laude pentru Cristi Chivu
Însă, după ce Chivu a reușit să lege șapte victorii la rând, Zenga și-a schimbat părerea despre el. Tehnicianul român a reușit să ia din nou trei puncte, cu Fiorentina, scor 3-0, după ce seria fusese întreruptă de Napoli (1-3), iar italianul l-a lăudat din nou.
„Două lucruri trebuie spuse despre Fiorentina – Inter. Primul e că echipa lui Pioli a fost ținută la suprafață de De Gea, care a avut patru sau cinci intervenții incredibile timp de 70 de minute.
Al doilea e că ideile lui Chivu sunt acolo, pentru că Bisseck a fost trecut în centrul apărării (n.r. Inter folosește un sistem cu trei stoperi), iar Sucic a primit încredere după accidentarea lui Mkhitaryan.
Mai mult, este de subliniat un cuvânt pe care Chivu l-a folosit: răbdare. Inter a jucat timp de 90 de minute cu multă răbdare și a petrecut tot meciul în jumătatea adversă. Mereu a căutat soluții.
În prima repriză n-a șutat mult din afara careului, de fapt chiar deloc. Paradoxal, primul gol din a doua repriză a venit tocmai în urma unui șut de la distanță al lui Calhanoglu, așa că s-a dovedit că e și asta o soluție.
Atitudinea lui Chivu nu e pozitivă doar pentru că a câștigat, ci și pentru că data trecută, cu Napoli, a avut o prestație perfectă la conferința de presă, deși pierduse. Deci, Chivu are un mod carismatic de a se exprima, atât la bine, cât și la rău”, a spus Zenga, citat de presa din Italia.
VIDEO Rezumat Inter – Fiorentina 3-0
Etichete: inter , cristi chivu , walter zenga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu, categoric după ce a văzut cu cine va juca Inter în Champions League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a scris presa din Portugalia, după ce Filipe Coelho a fost eliminat din Europa League cu Universitatea Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenorul de la Ararat-Armenia n-a stat pe gânduri, după calificarea din Europa League în fața Universității Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNeverosimil! Au pierdut 0-3 în tur și în minutul 90+4 din retur erau eliminați, dar a urmat ”nebunia”
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login