-
Champions League: Barcelona – Olympiacos, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Arsenal – Atletico, marți, 22:00, DGS 1
Contra a semnat până la finalul sezonului cu formația din Qatar. Principalul obiectiv al românului este reprezentat de salvarea de la retrogardare.
Cosmin Contra n-a fost contactat de nimeni din România
Cât timp a fost liber de contract, Cosmin Contra a fost pomenit drept o variantă de înlocuire pentru Mircea Lucescu la naționala României. Totodată, CFR a reprezentat o oportunitate pentru antrenor, însă discuțiile nu au fost inițiate în niciunul dintre cazuri.
„Nu, nu am vorbit cu nimeni din România. Sunt implicat în tot ceea ce înseamnă Poli Timișoara, cu sfaturi. Președintele Consiliului Județean face eforturi ca echipa să revină acolo unde îi este locul, face mari eforturi. Mi-aș dori ca toată lumea să fie unită și să fie un singur obiectiv în oraș.
Deja e foarte mult timp de când Timișoara nu mai este în prima divizie. Cu ajutorul tuturor, inclusiv al meu, cu sfaturi de la depărtare, sper ca Poli să revină. Stadioanele se fac. Cel Lego va fi gata în 2026, iar celălalt se va face 100%. Apelez pe această cale și la domnul primar, să se implice mai mult. Este și în interesul dânsului ca Timișoara să fie în Liga 1″, a spus Cosmin Contra, pentru digisport.ro.
- De-a lungul carierei sale de antrenor, Cosmin Contra le-a antrenat pe Poli Timișoara, Petrolul, Dinamo, Fuenlabrada, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, Al-Ittihad, Damac , naționala României și Al-Kholood
Cosmin Contra, despre salariul din Qatar
Imediat după anunțul oficial, s-a vehiculat că salariul lui Contra și al staff-ului său ar fi de 1,7 milioane de euro pe an. Contactat de digisport.ro, antrenorul a negat acest lucru, dar a precizat că are anumite bonusuri de performanță importante.
”E normal să se scrie multe lucruri, dar multe sunt anapoda, fără să fie reale. Eu am semnat până la sfârșitul sezonului, salariul este mult mai mic. Dacă se îndeplinesc anumite obiective se poate ajunge la o sumă bună.
Dar nu este salariul care s-a vehiculat, tocmai din cauza faptului că ei au concediat un antrenor cu salariu foarte mare înainte să vin eu și compensațiile au fost destul de mari. Am încercat prin anumite bonusuri de performanță să ajungem la o sumă bună, dar pentru asta trebuie să le îndeplinim și sunt încrezător că o putem face”, a declarat Cosmin Contra pentru digisport.ro.
Etichete: cosmin contra , contra romania , contra oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGata: Liverpool trimite o ofertă oficială pentru Andrei Rațiu! Sumă-record
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGabriela Ruse – Karolina Muchova 4-6, 4-6! Românca a ratat finala de la WTA Bad Homburg, după un meci marcat de caniculă
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăIonuț Lupescu a răbufnit și i-a ”taxat” în direct pe cei la Dinamo: ”Se mulțumesc cu puțin!”
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăTer Stegen a spus ”DA” și pleacă de la Barcelona! Unde se transferă
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login