
Zeljko Kopic a avut un discurs echilibrat după ce Dinamo a suferit al doilea eșec din acest sezon, scor 0-2 contra Rapidului. Antrenorul croat și-a felicitat rivalii pentru victorie și a recunoscut că nu avea cum să se aștepte la cele trei puncte, ținând cont de ocaziile ratate de formația sa.
Tehnicianul alb-roșiilor și-a lăudat jucătorii pentru efortul depus în ciuda înfrângerii și a ținut să puncteze că eșecul este unul colectiv, nu unul cauzat de o gafă a unui anumit fotbalist. Răspunsul lui Kopic a venit în contextul în care a fost întrebat cine a greșit la golul secund al alb-vișiinilor marcat de Cristi Manea.
Zeljko Kopic: “Suntem dezamăgiți”
“Felicitări Rapidului. Am avut șansele noastre, am avut situații în fața porții adverse, dar la final ei au marcat de două ori, noi n-am marcat. Când nu marchezi din situațiile pe care le ai, mai ales în derby-uri, nu poți să te aștepți să iei punctele.
Dacă vorbesc de prima repriză, am început cu Armstrong pe dreapta și Musi pe stânga, după aceea am schimbat ca să fim mai periculoși. Koljjic a salvat excelent de pe linia porții. Am avut șansele noastre.
Suntem dezamăgiți. Echipa joacă bine. Azi nu pot să mă plâng de atitudine, echipa a încercat, am alergat, am luptat. Singurul gând al jucătorilor a fost să câștige. Mai sunt multe meciuri până la finalul meciului și trebuie să facem lucrurile mai bine.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăMesajul emoționant postat de Rapid pentru tânărul suporter care și-a apărat profesoara, la Bistrița: „Giuleștiul te așteaptă”
Incidentul care a șocat România de la o școală din Bistrița are urmări și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSingur pe teren: cum a fost surprins Dennis Man, după FC Porto – PSV 0-1
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT de 11 luni, fostul atacant al Barcelonei a făcut anunțul: „Sunt gata!”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIonel Ganea s-a pronunțat înainte de FCSB – Rapid
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login