-
Preliminarii CM: Islanda – Franța, luni, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Cehia, luni, 17:00, DGS 1
Golul decisiv a venit în minutul 90+5, când România a avut o lovitură liberă de la mare distanță. După meci, s-a aflat că o contribuție importantă la desfășurarea fazei a avut-o și „Il Luce”.
Mircea Lucescu i-a cerut lui Ianis Hagi să bată scurt, înainte de golul lui Virgil Ghiță
Românii au aglomerat zona din preajma careului și, inițial, Ianis Hagi voia să trimită direct minge lungă. Însă, Lucescu a țipat cât l-au ținut plămânii ca decarul României să bată scurt, în lateral, cu Dennis Man.
Hagi continua să se uite tot în careu, iar Lucescu s-a enervat, a început să țipe chiar și mai tare și să arate spre Man: „Dă-i-o, dă-i-o!”.
Zis și făcut: Hagi i-a pasat fotbalistului de la PSV, care a trecut de un adversar și apoi a centrat pe jos. Austriecii au respins, Hagi a urmărit mingea și apoi a jucat în cele din urmă lung, la Ghiță, care a trimis în poartă.
Imaginile cu momentul în care Lucescu îi spune lui Hagi cum să joace, dar și cu bucuria lui după ce mingea a intrat în poartă, pot fi văzute în videoclipul de mai jos:
Toate reacțiile, după România – Austria 1-0
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
VIDEO Rezumat România – Austria 1-0 (Ghiță 90+5)
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria 1-0
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: mircea lucescu , romania-austria , ianis hagi , dennis man , virgil ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Fără categorie
qué ofrece freshbet online para jugadores en España
Fără categorie
coins game: diversión sin vueltas en España
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăScandal: după ce i-a spus că ”vindea pantofi din portbagaj”, Ionuț Chirilă a trecut la jigniri: ”Are creierul cât o bibilică”
La conferința de presă de după Steaua – CS Dinamo 0-0, Ionuț Chirilă (60...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția lui Andrei Șucu, după ce a fost scos la pauză în Rapid – Csikszereda: ”O singură chestie mă supără”
Andrei Șucu (17 ani) a bifat prima titularizare la Rapid în partida cu Csikszereda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFlorin Prunea a remarcat doi jucători, după Rapid – Csikszereda 2-0: ”Ei au fost protagoniștii!”
Rapid a obținut o victorie importantă în etapa a 14-a din SuperLiga, scor 2-0,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGata! Denis Drăguș a primit vestea, înaintea meciului cu ”U” Cluj
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin

You must be logged in to post a comment Login