
Destinaţie surpriză pentru Fabio Cannavaro. Naționala Uzbekistanului s-a calificat pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial, iar la turneul final din SUA, Mexic și Canada va merge pe bancă cu Fabio Cannavaro selecționer.
Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a Italiei, Fabio Cannavaro, campion mondial în 2006 şi fost selecţioner al Chinei, a fost numit luni, în mod oficial, pe banca tehnică a primei reprezentative a Uzbekistanului, notează Agerpres.
Fabio Cannavaro a fost demis de Dinamo Zagreb după trei luni
Cannavaro, născut la Napoli, în vârstă de 52 de ani, fost fundaş central la Napoli, Parma, Inter Milano, Juventus Torino şi Real Madrid, a fost considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din istoria fotbalului.
Cannavaro s-a retras în 2011 şi a început cariera de antrenor în 2013. El nu a mai antrenat din aprilie, când a fost demis de conducerea clubului croat Dinamo Zagreb, la doar trei luni de la sosirea sa. El a mai antrenat Guangzhou Evergrande (2014-2015), Al Nassr (2015-2016), Tianjin Quanjian (2016-2017), Guangzhou Evergrande (2017-2019), naţionala Chinei (2019), Benevento (2022-2023) şi Udinese (2024).

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login