
Meciul din LaLiga dintre Valencia şi Real Oviedo, programat luni seara (la ora 22:00), a fost amânat pentru marţi (ora 21:00), „în cazul în care condiţiile meteorologice o vor permite”, din cauza avertismentelor de ploi torenţiale, a anunţat Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF).
Lovită de precipitaţii puternice încă de duminică, provincia Valencia a fost plasată în alertă roşie din cauza condiţiilor meteorologice extreme.
Alertă roşie în Valencia. Meciul Valencia – Real Oviedo a fost amânat
„În faţa acestei situaţii, FC Valencia a suspendat luni activităţile centrului de antrenament Ciudad Deportiva, unde toate antrenamentele echipelor feminine şi ale academiei au fost anulate, iar magazinele oficiale ale clubului din Mestalla şi Colon rămân închise”, a avertizat actuala echipă de pe locul 12 din Liga, într-un comunicat publicat pe reţelele sale sociale.
Regiunea Valencia a fost afectată de inundaţii grave în octombrie 2024, care au provocat moartea a peste 200 de persoane şi au distrus case şi bunuri.
De aceea, clubul valencian a făcut apel la suporterii săi „să fie responsabili, recomandând prudenţă extremă şi reamintind importanţa respectării instrucţiunilor autorităţilor”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCorvinul Hunedoara – Rapid LIVE TEXT (21:30). Toate meciurile de marţi din Cupa României. Csikszereda – FC Bihor 1-2!
Corvinul Hunedoara – Rapid este capul de afiş al zilei de marţi din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnunțul care îl va enerva pe Marius Șumudică! Verdict despre depunctare: „Există acest pericol”
Marius Șumudică se va enerva când va auzi aceste lucruri. Deja antrenorul celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnunțul care îl va enerva pe Marius Șumudică! Verdict despre depunctare: „Există acest pericol”
Marius Șumudică se va enerva când va auzi aceste lucruri. Deja antrenorul celor de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBernadette Szocs – Kim Nayeong LIVE VIDEO (după 17:00). Româncele debutează la WTT Champions Montpellier 2026. Samara, la 21:15
Meciul dintre Bernadette Szocs şi Kim Nayeong va avea loc marţi, după ora 17:00,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login